Sari direct la conținut

UPDATE Primarul sectorului 3, Robert Negoita, vrea sa mute o parte din intretinerea spatiilor verzi la un SRL cu 4 angajati si datorii de circa 50 milioane lei in 2015. Compania a fost implicata si intr-un scandal imobiliar

HotNews.ro
Panselele, o miza mare la Primaria Sector 3, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Panselele, o miza mare la Primaria Sector 3, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Primarul Sectorului 3, Robert Negoita, vrea sa mute intretinerea intretinerea unei parti din spatiile verzi din sector de la ADPB.SA, firma Consiliului local Sector 3 care s-a ocupat in ultimii 10 ani de aceasta activitate, la ADMINISTRARE ACTIVE S.R.L, o alta firma a primariei, potrivit unui proiect ce va fi discutat marti de Consiliul Local Sector 3. ADMINISTRARE ACTIVE S.R.L are 4 angajati si datorii de datorii de 48.081.266 lei in 2015.

„Se imputerniceste Primarul Sectorului 3 sa demareze procedurile legale in vederea desfasurarii in gestiune directa de catre S.C. ADMINISTRARE ACTIVE S.R.L. a activitatii serviciului de amenajare si intretinere a spatiilor verzi din Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti – zona I, precum si a activitatii serviciului de intretinere a Parcului Pantelimon”, se arata in proiectul de hotarare.

In expunerea de motive se arata ca actualul contract de delegare a gestiunii din zona I a sectorului, ( sectorul 3 fiind impartit in trei mari zone), incheiat inca din 2005 cu ADPB SA, expira pe 05 aprilie 2017 si „se impune gasirea unei solutii eficiente si totodata economicoase pentru realizarea acestui serviciu de la data mentionata”.

documente

Proiect hotarare

(11 Oct 2016) PDF, 92KB

„De asemenea, intrucat in prezent activitatea de intretinere a Parcului Pantelimon se realizeaza de catre aparatul de specialitate, acesta neavand capacitatea de a asigura functionarea in conditii optime a acestor activitati, se impune gasirea unei solutii eficiente si totodata economicoase pentru realizarea acestui serviciu. Desfasurarea in gestiune directa de catre S.C. ADMINISTRARE ACTIVE S.R.L. societate comerciala detinuta si administrata integral de Consiliul Local al Sectorului 3. a activitatii serviciului de amenajare si intretinere a spatiilor verzi din Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti – zona I, precum si a activitatii serviciului de intretinere a Parcului Pantelimon este o solutie care va reduce costurile realizarii acestor servicii si comporta multiple avantaje. In primul rand principalul avantaj al mentinerii tuturor activitatilor, inclusiv pe cele secundare, in interiorul societatii comerciale este acela ca angajatii vor cunoaste dinamica interna, iar acestia pot fi, prin urmare, mai implicati decat prestatorii externi. Astfel societatea comerciala nu depinde de acesti prestatori externi ci doar de proprii angajati, avand asadar controlul total asupra activitatilor desfasurate. Un alt avantaj important vine ca urmare a unui management eficient si are ca rezultat o reducere a cheltuielilor intrucat profitul obtinut revine numai S.C. ADMINISTRARE ACTIVES.R.L. In al treilea rand, prin delegarea gestiunii acestor servicii catre o societate comerciala detinuta de Consiliul Local al Sectorului 3, interesul public va fi mai bine reprezentat, profitul devenind doar o componenta necesara si nu determinanta in desfasurarea activitatii”, se arata in expunerea de motive a proiectului de hotarare.

Ce stim despre S.C. Administrare Active Sector 3 S.R.L.

S.C. Administrare Active Sector 3 S.R.L. este o societate detinuta si administrata integral de Consiliul Local al Sectorului 3, infiintata in 2012. Potrivit datelor de la Ministerul de Finante, compania are 4 angajati si un consiliu de administratie format din trei persoane.

In 2015, aceasta avea active imobilizate de 36.941.667 lei; datorii de 48.081.266 lei; o cifra de afaceri de 485.817 lei si pierderi de 433.224 lei.

„Misiunea S.C. Administrare Active Sector 3 S.R.L. este aceea de a creste calitatea vietii in sectorul 3, prin atragerea de noi investitori, care, la randul lor, vor crea locuri de munca si vor relansa economia locala. Principalul proiect al S.C. Administrare Active Sector 3 S.R.L. este, la ora actuala, crearea Parcului stiintific si tehnologic Republica, care va genera noi locuri de munca si va transforma Sectorul 3 intr-o zona mult mai atractiva pentru investitori”, se arata pe site-ul companiei.

In realitate insa nu prea stim cu ce se ocupa, fiindca datele esentiale despre administrarea acesteia lipsesc de pe site: nu stim ce achizitii a facut, ce buget are, cum a fost angajat personalul, ce chirie plateste pentru sediul din B-dul Basarabia nr. 256G, in Centrul de Afaceri D CENTER .

Singurele date disponibile sunt membri Consiliului de Administratie si declaratiile de avere si interese ale acestora. De acolo aflam ca presedintele CA, care este si administrator, este platit cu 48.000 lei anual, iar ceilalti doi membri ai CA – 12.000 lei anual.

Seful CA si administratorul companiei, incepand cu 2013, este Ionut Ciprian Grosu, angajat si la RING Media Group, potrivit declaratiei de interese. RING Media Group este controlata de familia primarului Negoita.

Singurele informatii comunicate de Primaria sector 3 despre aceasta companie sunt ca in luna decembrie a anului 2013, S.C. Administrare Active Sector 3 S.R.L. a achizitionat 13 ha de teren , parte a fostei platforme industriale Republica, cu scopul de a crea cel mai mare parc stiintific si tehnologic din Romania. Pretul platit a fost de 48 EUR/mp.

„Prin crearea Parcului stiintific si tehnologic Republica, S.C. Administrare Active Sector 3 S.R.L. doreste demarerea unui proces mai amplu de relansare al economiei locale si de revitalizare a intregii zone. Realizarea proiectului va atrage dupa sine, interventii de reabilitare a infrastructurii urbane (rutiere si de echipare edilitara), renovarii fondului construit, restructurarii tesutului industrial, ,dezvoltarii serviciilor (birouri, comert, alimentatie publica etc.). Totodata, dezvoltarea acestui proiect va creste nivelul de constientizare asupra potentialului fostelor platforme industriale in randul investitorilor in domeniul cercetarii si inovarii”, se anunta atunci.

In 2015, HotNews.ro, compania a venit insa cu un proiect de urbanism, pentru aprobare la Primaria Capitalei, intentionand sa construiasca in incinta fostelor uzine Republica un cartier de turnuri cu 25 de etaje inaltime. Proiectul propunea ca o parte dintre blocuri sa fie construite in interiorul Halei Laminor, realizata dupa planurile arhitectulu Horia Creanga, si care este monument istoric de categorie A. HotNews.ro a scris despre acest subiect, iar societatea civila si o parte dintre arhitecti s-au opus public proiectului pe motiv ca monumentul istoric va fi distrus. De atunci nu a mai aparuit public nicio informatie despre acest proiect.

In 2016, potrivit Hotararii Consiliului local nr. 98/2016 compania are cheltuieli de circa 3 milioane lei. Nu sunt date afisate pe site-ul companiei sau a Primariei sector 3 cum vor fi cheltuiti acesti bani.

In luna aprilie 2016, intrebat de consilierii locali de ce compania merge pe pierdere, Ionut Grosu, administatorul societatii, a declarat ca scopul acestei societati nu este sa faca profit.

„Asa cum ati observat din bilant noi avem 600.030 de mii venituri. Daca, prin absurd, dam afara cei patru angajati si dizolvam Consiliul de Administratie, probabil am putea sa scoatem si profit, dar nu asta este sensul, sensul a fost acolo o asumare din partea acestui consiliu de dezvoltare a zonei. Va reamintesc, s-a aprobat aici cumpararea, s-a aprobat aicea studiul de oportunitate cu acel pol urban, s-a aprobat aicea reconversia. Asa cum arata si bilantul, avem niste pierderi, dar ganditi-va ca daca acest proiect va fii manageriat cu intelepciune, calm si depolitizat, poate sa fie un exemplu nu pentru Bucuresti, as spune chiar pentru Romania”, a declarat IOnut Grosu, citat in procesul verbal al sedintei COnsiliului Local Sector 3 din data de 25 aprilie 2016.

Si Robert Negoita, primarul sectorului 3, a venit cu o explicatie pentru pierderi.

„O investitie de genul asta nu produce profit de pe o zi pe alta, mai ales cand discutam totusi de o cladire care e monument istoric, cladire de patrimoniu, aici lucrurile dureaza si e un proces foarte anevoios. In consecinta am vazut si eu bilantul, e acolo o pierdere nesemnificativa, iar in mare parte din pierderea care e provocata acolo e din faptul ca trebuiesc platite taxele la Consiliul Local Sector 3, ca de cand terenul s-a transferat de la AVAS in societatea noastra. Societatea noastra procedeaza corect fata de Primaria Sector 3 si isi plateste taxele”, a declarat Negoita le vremea respectiva.

Ce stim despre S.C. Administrarea Domeniului Public – Bucuresti S.A

S.C. Administrarea Domeniului Public – Bucuresti S.A. s-a infiintat in martie 1999. S.C. ADPB S.A. Sector 3 este o societate pe actiuni in care pricipalul actionar este Primaria sectorului 3 cu cca 96% aport in actiuni si alti doi investitori privati care detin cca 4%.

Potrivit informatiilor de pe site, societatea desfasoara urmatoarele activitati: amenajarea si intretinerea spatiilor verzi, producerea si comercializarea de seminte si material dendrofloricol, confectii metalice si mobilier urban, defrisari, toaletari vegetatie de orice fel, curatarea si transportul zapezii de pe caile publice si mentinerea acestora in functionare pe timp de polei si inghet, prestari servicii cu utilaje si mijloace de transport din dotare, precum si alte activitati solicitate de Primaria Sectorului 3. De asemenea, executa lucrari de salubrizare in miniparcuri si locuri de joaca. Toate lucrarile se desfasoara in baza contractului de delegare a gestiunii serviciilor de amenajare si intretinere a spatiilor verzi de pe raza sectorului 3 , incheiat cu principalul beneficiar – Primaria sector 3.

Pe scurt, societatea se ocupa in buna parte de intretinerea spatiilor verzi din sectorul 3. In 2015, Consiliul Local sector 3 a atribuit contractul de delegare de gestiune a serviciului de amenajare si intretinere pentru majoritatea spatiilor verzi din sector catre ADPB SA, ca urmare a finalizarii licitatiei.

Potrivit anuntului de demarare a licitatiei, valoarea estimata a contractului este de 243.315.007,00 lei fara TVA. In contractul aprobat de alesii locali nu este trecuta valoarea estimata a acestuia ci doar preturile la care se vor efectua aceste servicii, detaliate pe fiecare operatiune in parte. Primaria comanda in functie de necesitati serviciile de care are nevoie, deci valoarea contractului poate varia foarte mult.

Potrivit caietului de sarcini aprobat de consilierii locali, se concesioneaza activitatea de intretinere si amenajare a spatiilor verzi din urmatoarele locatii:

– zona delimitata de str. Campia Libertatii, bd. Basarabia, str. Dudesti-Pantelimon, Sos. Garii Catelu, Str. Drumul intre Tarlale, bd. Th. Pallady, bd. 1 Decembrie 1918 – str. Liviu Rebreanu

– zona delimitata de b-dul Camil Ressu, str. Fizicienilor, bd. Energeticienilor, str. Releului, str. Splaiul Dudesti, str. Nicolae Teclu, bd. Th. Pallady, bd. 1 Decembrie 1918, str. Liviu Rebreanu.

In 2015, potrivit datelor de la Ministerul Finantelor Publice, societatea avea datorii de 24.773.515, o cifra de afaceri de 69.514.825 lei, un profit de 667.626 lei si 38 angajati.

Problema este ca societatea functioneaza ca un intermediar, cumparand banci, cosuri de gunoei, plante de la diverse firme pe care apoi le vinde Primariei Sector 3. In plus, subcontracteaza lucrari de amenajare a spatiilor verzi catre diverse firme. Aceste contracte nu se afla pe site-ul PRimariei sector 3 sau a societatii comerciale, pe SEAP, nu au fost comunicate catre presa sau catre consilierii locali sector 3. S-a ajuns chiar in situatia in care consilierii USB sector 3 au anuntat ca vor cere in instanta aceste contracte deoarece primarul Negoita refuza sa le dea. Acestia au venit si cu executor judecatoresc la Primarie, dar nu au obtinut nimic.

Asta in conditiile in care aceasta societate deruleaza fonduri de milioane de euro din bani publici.

„Mentionam ca valoarea contractelor atribuite de Sectorul 3 catre SC ADPB SA in perioada 2011-2014 insumeaza 227.900.000 lei, din care 95.200.000 lei au fost achitati numai in anul 2014, an in care lucrarile si achizitiile au fost subcontractate in proportie de peste 90%. Comparativ cu aceeasi perioada personalul societatii a scazut de la 222 persoane angajate in anul 2011 la 86 in anul 2014 (din care 35 de salariati sunt detasati la Sectorul 3)”, se arata intr-un audit al Curtii de Conturi publicat in 2015.

Raportul releva principalele probleme gasite la aceasta societate comerciala.

„De regula societatea a actionat ca o veriga intermediara intre beneficiar (Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti) si furnizori, preturile achitate de Sector fiind mult majorate prin adaugarea cotei de profit de catre intermediar la preturile de achizitie, (adaosul practicat de SC ADPB SA fiind cuprins in general intre 31-38%). Mai mult, nici furnizorii SC ADPB SA nu au de regula calitatea de producatori, asa cum s-a retinut din verificarile ANAF”, se arata in Audit.

De exemplu, in 2012, SC ADPB SA a cumparat 300 de banci cu 1520 lei bucata de la diverse firme si le-a vandut Primariei sector 3 cu 1600 lei, realizand profit de 24.000 lei. La fel a facut si in 2013 cu alte 1.111 banci si in 2014 cu 734 banci. In 2013 a cumparat de la furnizori 537 de cosuri de gunoi cu 760 lei bucata si le-a vandut cu 800 lei bucata.

O alta constatare a Curtii de Conturi este ca o parte dintre arborii plantati de ADPB SA s-au uscat sau au fost furati, imediat dupa plantare, risipindu-se zeci de milioane de lei. Doar la sectorul 3, in 2012 (an in care primari au fost Liviu Negoita – PDL si Robert Negoita – PSD), s-au cheltuit circa 4,5 milioane de lei pentru arbori care s-au uscat sau au fost furati.

„In Sectorul 3, urmare a verificarilor si inspectiilor pe teren, au fost intocmite mai multe procese verbale de catre inspectorii responsabili de zona, prin care s-a constatat uscarea sau degradarea materialului dendrologic plantat sau furtul acestuia. Astfel, in cursul anului 2012 a fost semnalata degradarea unui numar de 89.158 arbusti, in valoare de 4.4 milioane lei si furtul a 11.522 plante in valoare de aproximativ 962.000 lei. In fapt, Sectorul 3 a plantat in anul 2012, printre altele, arbusti taxus baccata, arbusti ligustrum si arbusti hibiscus (in cantitati de ordinul zecilor de mii si chiar a sutelor de mii de bucati) in conditiile in care in anii anteriori acestia s-au uscat in foarte mare parte”, se arata in Auditul Curtii de Conturi.

In 2013, din arbustii Taxus Baccata plantati pe bd. Theodor Pallady nu a ramas nici macar unul. Paguba: 1,5 milioane lei. Primaria nu avea garantie pentru arbusti.

„Urmare verificarii efectuate pe teren, cu ocazia auditului financiar efectuat in anul 2013, s-a constat faptul ca pe aliniamentul Theodor Pallady nu mai exista niciun arbust Taxus Baccata. Valoarea arbustilor uscati la nici 3 luni de la plantare pe aliniamentul Theodor Pallady si care la data auditului nu mai erau pe aliniament insumeaza 1.545.000 lei. De asemenea, s-a constatat din verificarile efectuate pe teren faptul ca foarte multi din acesti arbusti, in special taxus baccata si hibiscus plantati in anii 2011 si 2012 sunt uscati sau lipsa din aliniamente, fiind observati ca fiind lipsa, degradati vizibil sau uscati un numar de aproximativ 5.000 bucati arbusti taxus baccata (in plus fata de cei constatati lipsa pe aliniament Tehodor Pallady) si cel putin 78.800 bucati arbusti hibiscus. Mai mult, si arbustii plantati in anul 2013 s-au uscat in proportie foarte mare si nu au fost inlocuiti pe cheltuiala furnizorului, neexistand in contractele incheiate intre Sectorul 3 si SC ADPB SA clauze care sa prevada o perioada de garantie pentru materialul dendrofloricol plantat. Pentru niciuna din plantele contractate, Sectorul 3 nu a primit garantie de la furnizor, astfel ca, desi s-au uscat cu zecile de mii, nicio planta uscata sau degradata vizibil nu a fost inlocuita pe cheltuiala furnizorului SC ADPB SA”, se arata in raport.

„Suma platita, doar pentru achizitionarea de flori, arbori si arbusti (fara cheltuielile de ingrijire a materialului dendrofloricol), de catre Sectorul 3 in anii 2011 si 2012 (cand primar era Liviu Negoita, PDL) a insumat 39.514.000 lei, rezultand astfel ca Sectorul 3 a dovedit o vadita lipsa de responsabilitate si dezinteres fata de banii contribuabililor”, potrivit documentului.

La Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti, Directia Parcurilor Sector 3, si SC Administrarea Domeniului Public Bucuresti SA s-a constatat efectuarea unor plati nelegale in suma totala

de 7.845.000 lei. Dintre acestea, suma de 3.064.000 lei, a fost constata in urma controlului efectuat in anul 2013 la SC ADPB SA si se refera in principal la decontarea unor lucrari de gazonare pe suprafete mai mari decat cele pe care s-au realizat lucrarile, plantarea unui numar mai mic de arbusti sau trandafiri fata de cantitatile facturate si decontate sau decontarea aceleiasi lucrari de doua ori. Cea mai mare parte a platilor nelegale la acest Sector, a fost constatata cu ocazia auditurilor financiare din anul 2013 la Sectorului 3, in valoare de 4.515.000 lei si se refera in principal la decontarea in cadrul lucrarilor de intretinere spatii verzi a unor operatiunii care se suprapun, rezultand plata dubla pentru aceeasi prestatie,

material dendrologic nelivrat, dar facturat si decontat integral, precum si supradimensionarea lucrarilor de decolmatare si intarirea malurilor lacurilor din

Parcurile A.I. Cuza si Titan”, se mai arata in document.

Un alt exemplu, in 2014, la ADP Sectorul 2, pretul bancilor variaza de la 415 lei (banca cu spatar de lemn si schelet metalic) la 1.432 lei (banca cu spatar, material plastic reciclat). La polul opus se afla ADPB din Sectorul 3 (primar Robert Negoita), la care pretul de achizitie al bancilor a fost de 3.890 lei, de 9 ori mai mare decat cel achitat de ADP Sector 2 si dublu fata de celelalte sectoare.

Cine intretine restul spatiilor verzi din sector (zonele II si III)

Pentru zonele II si III, Consiliul Local sector 3 a atribuit in 2015 contractul de delegare de gestiune a serviciului de amenajare si intretinere a spatiilor verzi (zonele II si III) din sector catre ADPB SA, ca urmare a finalizarii licitatiei. Firma se ocupa de aceasta activitate inca din 2005.

Potrivit anuntului de demarare a licitatiei, valoarea estimata a contractului este de 243.315.007,00 lei fara TVA.

Potrivit caietului de sarcini zonele II si III cuprind:

– zona delimitata de str. Campia Libertatii, bd. Basarabia, str. Dudesti-Pantelimon, Sos. Garii Catelu, Str. Drumul intre Tarlale, bd. Th. Pallady, bd. 1 Decembrie 1918 – str. Liviu Rebreanu

– zona delimitata de b-dul Camil Ressu, str. Fizicienilor, bd. Energeticienilor, str. Releului, str. Splaiul Dudesti, str. Nicolae Teclu, bd. Th. Pallady, bd. 1 Decembrie 1918, str. Liviu Rebreanu.

Delegarea de gestiune prin concesiune a serviciului de amenajare si intretinere a spatiilor verzi din Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti presupune urmatoarele lucrari: toaletari si defrisari, cosit, taieri de corectie la arbusti, tuns garduri vii, intretinere si amenajare spatii verzi existente, scuaruri, alveole, fasii plantate, intretinere, reparatii si amenajare de locuri de joaca si miniparcuri, mobilier urban, intretinere, reparatii, amenajare, conservare si punere in functiune a sistemelor de irigatii, de ecologizare si igienizare spatii verzi, precum si orice alte activitati in legatura cu operatiunile enumerate.

Lucrarile efectuate de ADPB sunt decontate lunar de primarie. Pretul serviciilor de amenajare si reamenajare se va deconta pe baza tarifelor cu care operatorul economic a castigat licitatia.

Concesionarul are obligatia sa realizeze din surse proprii investitii de 1,8 milioane lei in primul an, apoi 5% din valoarea serviciilor prestate in anul trecut. In plus, trebuie sa plateasca primariei o redeventa de 200.000 lei/an plus TVA.

S.C. ADPB S.A. Sector 3 este o societate pe actiuni in care pricipalul actionar este Primaria sectorului 3 cu cca 96% aport in actiuni si alti doi investitori privati care detin cca 4%.

La inceputul anului 2014, Primaria sectorului 3 a concesionat intretinerea celor patru mari parcuri din sector – Titan, Alexandru Ioan Cuza, Titanii si Gheorghe Petrascu – pe o perioada de 8 ani firmei Cris Garden. Pentru intretinerea spatiilor verzi, plantat panselute, copacei, pus bancute, locuri de joaca, cosuri de gunoi si arteziene, primaria estimeaza sa plateasca peste 200 milioane lei (circa 50 milioane de euro). Pe langa banii primiti de la Primarie, firma primeste dreptul de a exploata aceste parcuri, urmand sa dea institutiei o redeventa anuala minima de circa 30.000 lei (circa 6.500 de euro).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro