Sari direct la conținut

UPDATE SUA vor inchide temporar duminica ambasadele din intreaga lume pe fondul ingrijorarilor privind securitatea personalului

HotNews.ro

Statele Unite vor inchide temporar, duminica, ambasadele si consulatele din intreaga lume – inclusiv cele din Irak, Afganistan si Egipt – ca o masura de precautie luata pe fondul problemelor privind terorismul, au declarat oficiali ai Departamentului de Stat american, citati de FOX News. Masura pare sa vizeze in special reprezentantele din lumea araba si nu se stie deocamdata daca ea se va extinde pe mai multe zile.

UPDATEWashington-ul avertizeaza ca exista mai multe amenintari cu atacuri teroriste in Orientul Mijlociu care ar urma sa se produca in luna august, scrie AFP. Reuters informeaza, citand oficiali americani, ca informatiile din spatele deciziei de a inchide, duminica, ambasadele si consulatele americane au determinat, totodata, Deparatmentul de stat sa emita o nou avertizare de calatorie pentru intreaga lume.

Purtatoarea de cuvant a Departamentului de Stat, Marie Harf, nu a precizat pentru cat timp vor ramane inchise reprezentantele internationale ale SUA – ci doar ca decizia a fost luata „dintr-o mare prudenta si ingrijorare la adresa angajatilor nostri si a celor care ii viziteaza”. Autoritatile nu au oferit detalii cu privire la natura amenintarii.

Duminica este o zi de lucru normala in multe tari arabe si din Orientul Mijlociu, ceea ce inseamna ca acestea vor fi tarile afectate de inchiderea ambasadelor. Ambasadele din Europa si America Latina sunt inchise duminica potrivit programului de functionare normal.

„Am cerut tuturor ambasadelor si consulatelor americane care ar fi fost in mod normal deschise duminica sa isi suspende operatiunile, in special pe 4 august”, a declarat joi seara un inalt oficial din Departamentul de Stat. „Este posibil sa avem, de asemenea, zile suplimentare de inchidere”, a precizat acesta.

Alti oficiali americani au declarat ca amenintarea vizeaza in special reprezentantele americane din lumea musulmana.

Problema securitatii in strainatate a devenit una evidenta dupa atacul mortal asupra misiunii diplomatice americane din Benghazi (Libia) si dupa un sir de demonstratii asupra altor ambasade americane din Orientul Mijlociu si din Africa de Nord.

Problema securitatii in strainatate a devenit una evidenta dupa atacul mortal asupra misiunii diplomatice americane din Benghazi (Libia) si dupa un sir de demonstratii asupra altor ambasade americane din Orientul Mijlociu si din Africa de Nord.

Comisia pentru Relatii Externe a Senatului a trecut joi o serie de masuri menite sa consolideze securitatea ambasadelor americane. Proiectul de lege vine ca raspuns la atacul din 11 septembrie 2012 asupra postului diplomatic din Benghazi, in urma caruia ambasadorul Chris Stevens si alti trei americani au fost ucisi.

Proiectul de lege propune crearea unui centru de antrenamente pentru personalul insarcinat cu securitatea diplomatica.

Separat, Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei a autorizat finantare totala a securitatii pentru misiunile diplomatice – in pofida recomandarilor pentru o reducere de 9% pentru toate operatiunile Departamentului de Stat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro