Sari direct la conținut

UPDATE Traficul feroviar a fost oprit în zona Videle din cauza scurgerilor de propilenă dintr-un vagon de marfă

HotNews.ro
Linii de cale ferata, Foto: Hotnews
Linii de cale ferata, Foto: Hotnews

Compania Naţională de Căi Ferate CFR informează că traficul feroviar pe raza staţiei Videle a fost oprit începând cu ora 9.20, după ce personalul din staţia respectivă, ce asigură revizia tehnică a vagoanelor, a observat scurgeri de conţinut dintr-un vagon al unui tren de marfă. UPDATE Trenurile de pasageri au plecat în jurul orei 11.05, iar vagonul din care s-au înregistrat scurgeri de conţinut a fost scos din compunerea trenului şi retras pe o linie secundară.

Personalul feroviar a anunţat operativ Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care a decis închiderea traficului feroviar pe raza staţiei Videle până la intervenţia echipei de mentenanţă a operatorului privat de marfă. Trenul de marfă, compus din 20 de vagoane, aparţine operatorului privat Transferoviar Grup şi asigura un transport de propilenă în relaţia Palas – Râureni.

Până la redeschiderea traficului în condiţii de siguranţă, trenurile care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Roşiori – Craiova – Timişoara, şi tranzitează staţia Videle, vor fi oprite în gările de pe traseu, spun cei de la CFR.

4 trenuri de călători au stașionat în gările Grădinari, Vadu Lat şi Olteni.

Trenul IR 1823 a staționat 74 de minute în stația Vadu Lat, iar IR 1521 a stat 65 de minute.

CFR a confirmat că traficul a fost reluat

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar pe raza staţiei Videle a fost reluat în condiţii de siguranţă, începând cu ora 11.05, pe liniile 1-6, vagonul din care s-au înregistrat scurgeri de conţinut fiind scos din compunerea trenului şi retras pe o linie secundară.

Vă reamintim faptul că, circulaţia feroviară în gara Videle a fost oprită la ora 9.20, după ce personalul din staţia Videle, care asigură revizia tehnică a vagoanelor, a observat scurgeri de conţinut dintr-un vagon al unui tren de marfă.

Personalul feroviar a anunţat operativ Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care a decis închiderea traficului feroviar pe raza staţiei Videle până la intervenţia echipei de mentenanţă a operatorului privat de marfă. Trenul de marfă, compus din 20 de vagoane, aparţine operatorului privat Transferoviar Grup şi asigura un transport de propilenă în relaţia Palas – Râureni.

Menţionăm faptul că cele 4 trenuri de călători care au staţionat temporar, în gările de pe traseu, şi-au reluat traficul în condiţii de siguranţă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro