Ursula von der Leyen: UE a exportat peste un miliard de vaccinuri împotriva Covid-19 începând din decembrie 2020
Peste un miliard de vaccinuri împotriva Covid-19 produse în Uniunea Europeană au fost exportate în mai mult de 150 de ţări începând din decembrie 2020, a declarat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„În mod foarte clar, Uniunea Europeană este cel mai mare exportator de vaccinuri împotriva Covid-19”, a afirmat şefa executivului european într-un comunicat, menţionând că UE a exportat tot atâtea vaccinuri câte a distribuit către cetăţenii săi, relatează Agerpres.
Uniunea Europeană a început exportul de vaccinuri chiar de la startul campaniei globale în decembrie 2020, în timp ce alţi producători majori precum Statele Unite au restricţionat exporturile mai multe luni.
Totuşi, exporturile UE au fost direcţionate mai ales către economii mari, ca Japonia, Turcia şi Marea Britanie printre principalii beneficiari, dat fiind că acestea aveau contracte de aprovizionare cu companii care produc vaccinuri în UE.
Vaccinurile exportate sau donate de UE către state mai sărace formează o mică parte din totalul exporturilor, însă Uniunea intenţionează să crească donaţiile în lunile următoare, cu obiectivul de a distribui cel puţin 500 milioane de doze către ţările cele mai vulnerabile, a indicat Ursula von der Leyen.