Urâta: Cand România se transforma intr-o tara frumoasa…

Cu ani in urma, copil fiind, l-am intrebat pe un preot: „De ce Dumnezeu ingaduie atat de mult rau pe pamant?”. Mi-a raspuns ca raul nu e mai numeros, dar este mult mai zgomotos decat binele. Reactiile la articolul multimedia „A venit Urâta!”, publicat luni pe HotNews.ro si Deutsche Welle, mi-au dat un raspuns cutremurator la intrebarea: „Cand se va transforma Romania intr-o tara frumoasa?”. Am aflat ca, in spatele ecranelor de televizor, exista deja o alta Romanie. Atat de indepartata de politica si de scandalurile din jurul puterii si atat de placut surprinzatoare. Iar atunci cand Romania se transforma intr-o tara frumoasa…

* Unei idei, despre care multi ar spune ca este un non-subiect, i se ofera suficiente oportunitati.

* Gasesti prieteni care te ajuta sa transformi ideea in realitate.

* Gasesti cinci oameni care, dand dovada de un curaj ametitor, isi expun fragilitatea vorbind despre depresia lor. Nu pentru glorie si nici pentru bani, ci doar pentru a-i ajuta pe ceilalti. Sa inteleaga mai bine si sa se simta mai bine intelesi.

* In ciuda oricarei adversitati, ziare, televiziuni si radiouri altfel concurente vorbesc despre acei cinci oameni, demonstrand ca in mass-media din Romania mai exista inca o doza consistenta de noblete profesionala.

* Desi zeci de mii de romani i-au ascultat pe cei cinci curajosi, dintre sutele de mesaje primite unul singur este rauvoitor.

* Afli ca nu esti singurul care a vorbit despre asta (cititi va rog aici si aici doua povesti extraordinare despre curaj).

* La finalul unei zile de luni, incepi sa plangi de emotie. O emotie adusa de mesajele altor oameni care vorbesc despre fragilitatea lor nu pentru glorie si nici pentru bani, ci doar pentru a-i ajuta pe ceilalti. Si atunci stii, stii nu ti se pare, ca Romania se transforma intr-o tara frumoasa cu mai multi locuitori decat Romania de la televizor.

Cateva dintre mesajele celor care s-au intalnit cu “Urata”:

Grig Tomulescu

M-am intalnit si eu cu “Urata”. Am 23 de ani si am avut un episod de depresie.

Am fost la un pas de a abandona facultatea si acum sunt bine si gata sa spun lumii povestea mea. Putini au fost atunci alaturi de mine, doar doi colegi de la facultate si familia, desigur, care m-au ajutat sa trec peste asta. Astazi sunt bine, trec cu voia lui Dumnezeu in anul 5, duc o viata in care ma bucur de tot ce vad, aud sau simt pentru ca daca pot gasi ceva bun in ce mi s-a intamplat ESTE CA LUMEA MI SE PARE ALTFEL ACUM SI PRETUIESC FIECARE PERSOANA, MOMENT SAU BUCURIE LA MAXIM. Nu e mereu usor sa vorbesti despre asta dar cred ca nu poti fi decat de ajutor cand faci asa ceva, dai dovada ca se poate si dai si speranta celor care sunt acum cum ai fost tu odata…

Hidalgo

Cel mai greu in povestea asta cu „Urata” sau cu „cainele mare si negru care ma insoteste mereu”, asa cum o numea Churchill, este neputinta si perioadele alea de furie cand te intrebi de ce, de unde, ce nu fac bine si toate lucrurile frumoase pe care le eviti, suferinta pe care i-o provoci celui/celei de langa tine.

Apoi iar vine ea, „Urata” si iti da un sut in bot, zici ca viata e nasoala, apoi brusc ti-e frica de moarte, panica, anxietate generalizata. Foarte rar si numai cu mai multe beri/jagger shoturi sau alte alcooluri devii maniac, plin de incredere in tine incat a doua zi zici, frate, sunt bipolar. Nu stiu care-i solutia, dar in orice caz nu evitarea. Banuiesc ca dragostea de Dumnezeu si de oameni ne poate salva in cele din urma… Sanatate si Doamne-ajuta tuturor!

Adina

La mine a venit “Urata” dupa o perioada grea, o perioada pe care am crezut ca o depasisem, dar se pare ca sufletul meu nu era impacat…M-a luat prin surprindere….nu imi mai doream nimic, cu toate ca aveam foarte multe, nu puteam aprecia nimic, imi doream doar sa imi revin si sa pot „simti”. Orice: tristete, suparare, placere, durere, orice….e ingrozitor….nu tine de vointa, nu stiu de ce tine… Pur si simplu se strica resortul interior si zilele trec, din ce in ce mai triste si mai mohorate, dar amintiri din acele zile nu mai am. Stiu doar ca au fost gri. Iti pierzi memoria si concentrarea. Si poate ca e mai bine asa. Vestea buna e ca intr-o zi vezi Lumina si o vezi mult mai sclipitoare decat pana atunci, incepi sa o percepi, devii constient de ea, dar asta numai cu rabdare si cu terapie. Lumina (pentru mine) reprezinta de fapt micile bucurii ale vietii, apropierea de semenii nostri si iubirea lui Dumnezeu. Este important sa stii ca nu numai tu treci prin asta, e bine sa stii care sunt simptomele si cel mai important e ca exista Speranta.

Dan

Din proprie experienta… cand esti acolo e bine sa vorbesti cu oamenii. Sa pastrezi contactul, chiar daca ce zic ei suna gol. Si da, lucrurile simple conteaza. Asta stii si inainte si dupa depresie, dar dupa aceasta capata alt ton si parfum.

Beatrice:

Eu fara tristete nu as putea trai fericita :). Am nevoie de acel Sensucht nemtesc care vine cu Mahler si Thomas Mann in aceeasi masura in care am nevoie de muzica greceasca si soare mediteranean. Tristetea aduce purificare, catharsis si innobilare.

In schimb, depresia nu numai ca nu te imbogateste cu nimic, dar te saraceste de absolut orice. Depresia este gri. Daca as putea sa aleg intre tristetea mea nativa si o viata blissful, as alege sa raman cu alternanta melancolie-exaltare. Dar as plati oricat si cu orice sa nu mai am depresii. Sa nu mai cunosc teama, care e mai infioratoare decat gandul ca nu te iubeste nimeni si mai groaznica decat intrebarile legate de conditia umana.

Anonim

La mine a inceput cu izolarea de societatea pe care nu o mai intelegeam. Apoi intr-o saptamina am slabit 14 kg nefiind in stare sa mananc nimic. E greu sa intelegi daca nu ai trecut… si mai e o stare de rau interior… imens… fara leac sau putere de descriere. Un rau fizic pe care nu-l poti localiza. Inapoi drumul e lung si, cand poti sa rizi din nou, stii ca ai ajuns la liman.