Sari direct la conținut

Uruguay: „De la teatru la fereastra ta”, o nouă formă de divertisment în era Covid-19

HotNews.ro
Teatru stradal, Foto: YouTube
Teatru stradal, Foto: YouTube

După suspendarea spectacolelor din cauza pandemiei de coronavirus, o companie de teatru din Uruguay prezintă scurte piese gratuite în fața clădirilor pentru a ridica moralul oamenilor, potrivit AFP.

Kompañia Romanelli, care și-a prezentat deja spectacolele cu personaje fluorescente din cincisprezece țări, și-a denumit proiectul „De la teatru la fereastra ta”.

Era vorba de „exorcizarea demonilor și a anxietăților noastre și de a fi alături oamenilor care ne-au însoțit de peste douăzeci de ani”, explică pentru AFP directorul companiei, Martin Lopez Romanelli.

„Am vrut să dăm un semnal mai pozitiv, mai plăcut pentru persoanele” care nu au mai putut să meargă la spectacole săptămâni întregi.

Deși majoritatea activităților, inclusiv școala, s-au reluat recent, spectacolele sunt încă interzise.

Proiectul a fost lansat în aprilie. În timpul primelor trei ieșiri, trupa a dat 21 de spectacole de 15 minute în fața mai multor clădiri din Montevideo, ajungând discret și fără avertisment, pentru a evita mulțimile de pe stradă.

Ideea este că publicul îi observă de pe fereastra lor, fără a ieși de acasă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro