Sari direct la conținut

"USL traieste!" In proiectul de revizuire a Constitutiei

Contributors.ro
Miron Damian, Foto: Contributors.ro
Miron Damian, Foto: Contributors.ro

Partidul dlui Antonescu a reușit în cele din urmă să ”ucidă” USL în campania pentru europarlamentare. Birourile Electorale au ordonat îndepărtarea mesajelor PSD care anunțau că Uniunea Social Liberală trăiește, CNA a interzis ieri și spotului electoral similar. PSD pare să se fi resemnat cu îndepărtarea mesajului din campanie (nu și cu ideea în sine!), deși ”resemnat” cred că e un termen nepotrivit. Ar fi avut destule căi pe care să continue promovarea acestui mesaj, presupun că au decis pur și simplu că nu merită efortul: PNL a reușit să suprime mesajul doar la câteva zile de la încetarea campaniei[1].

Dar asta e bucătărie internă de partide. Reluând ideea din articolul trecut, din punctul de vedere al interesului public relația între partidele și liderii fostei alianțe contează mai puțin, în schimb contează mult măsura în care proiectele politice ale Uniunii au murit sau nu o dată cu ea. Arătam acolo că proiectul Uniunii de preluare a ”puterii absolute” (expresia aparține dlui Scutaru, lider PNL), pe căi perfect legale de data asta, continuă prin intermediul candidaturii la prezidențiale a co-președintelui USL, Victor Ponta. Fără PNL, fără Crin Antonescu. Există însă un proiect politic al USL, unul mai important decât câștigarea palatului Cotroceni, care continuă la nivelul unei comisii parlamentare. Cu PNL, cu Crin Antonescu. Mă refer la proiectul de revizuire a Constituției.

Proiectul unul catastrofal. Am prevăzut asta imediat ce l-am auzit pe viitorul președinte al Comisiei parlamentare constituite în scopul rescrierii legii fundamentale (senatorul Crin Antonescu, susținut de USL) insistând că mandatele parlamentare și prezidențiale trebuie decalate, la fel ca în cazul campionatelor de fotbal(!) Mi-am menținut și întărit opinia asta pe măsură ce am văzut ce propuneri de revizuire apar în cadrul acestui proces, pornind de la farsa ridicolă numită ”Forumul Constituțional” și continuând în parlament: proiectul este rodul al unei incompetențe agresive, e irecuperabil; întreg procesul de revizuire a Constituției trebuie oprit și reluat de la zero, cu alți actori. Nu, nu mă așteptam ca articolele mele și ale colegilor din presă să aibă un asemenea efect. După ele au urmat însă opiniile formale ale instituțiilor, Consiliul Legislativ, Curtea Constituțională și, în fine, Comisia de la Veneția, toate spunând în esență același lucru: revizuirea trebuie revizuită. Imediat după raportul experților internaționali a venit și ruperea de facto a USL, iar președintele PNL și al Comisiei ar fi avut o cale onorabilă de a ieși din încurcătura asta. Ar fi putut spune că, de vreme ce USL a murit, proiectele Uniunii vor muri o dată cu ea. Ei aș, Crin Antonescu nu e Crin Antonescu destul dacă nu e și fudul. Din contră, la o lună după ieșirea de la guvernare acesta anunța că dorește să finalizeze revizuirea. Cu ocazia asta, dl Antonescu a apărat proiectul de criticile bazate pe raportul Comisiei de la Veneția, spunând pur și simplu că negrul e alb, cu o asemenea lejeritate încât Victor Ponta trebuie să fi fost impresionat[2]. Pe moment parlamentul e în vacanță de campanie, dar ne putem aștepta la reluarea acestui proiect politic major al USL imediat după asta, sub conducerea dlui Antonescu și cu concursul PSD.

Acestea fiind spuse, titlul este adevărat, nu doar privind procesul. Titlul are valoare de adevăr și legat de conținutul proiectului de revizuire în sine! Haide să prespunem că soarta îi zâmbește președintelui PNL, găsește prin vreo lampă magică geniul care îi lipsește atât de dureros și acesta îi îndeplinește dorință după dorință, așa cum le-am văzut exprimate în public: proiectul de revizuire e adoptat, dl Antonescu devine candidatul ”dreptei”, proiectul său politic – care va fi acesta – este bine primit de electorat, liderul PNL câștigă alegerile prezidențiale și (așa cum a anunțat public!) îl lasă pe dl Ponta fără postul de premier. Ei bine, acest ultim pas ar putea fi problematic chiar și pentru un geniu. Presupun că dl Antonescu are în vedere o înlocuire strict constituțională a dlui Ponta, ceea ce ar presupune ca prim pas găsirea unei majorități parlamentare care să susțină o moțiune de cenzură, pas relativ ușor. După care trebuie desemnat înlocuitorul premierului. Aici președintele a fost lăsat de revizuire fără vreo putere de decizie. În loc de asta, citez

”(1) Președintele României îl desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianța politică participante la alegeri care au obținut cel mai mare număr de mandate parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor.”

Textul în sine este îndeajuns de clar. În speță, potrivit rezultatului oficial al alegerilor, alianța politică cu cel mai mare număr de mandate parlamentare se numește USL. Uniunea Social Liberală. Președintele Antonescu va fi obligat de constituția scrisă de Comisia Antonescu să-l desemneze candidat prim-ministerial pe reprezentantul propus de USL, alianța politică pe care Crin Antonescu a reușit în fine s-o omoare. Îi urez mult succes. Să mai adaug faptul că parlamentul nu poate fi dizolvat decât cu votul a două treimi din membri, pe care chiar dacă câștigă alegerile mă îndoiesc că dl Antonescu îl poate realiza, sau dacă a respins la vot trei solicitări de învestitură – însă Constituția nu prevede nimic în cazul în care niciun vot de învestitură nu poate fi dat, pentru că nu poate fi desemnat un reprezentant care să-l ceară.

Citeste intrega articolul si comenteaza peContributors.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro