USR și Forța Dreptei depun moțiune simplă împotriva lui Alexandru Rafila, „turistul leneș și cinic care lasă România fără spitale”
USR și Forța Dreptei au depus miercuri o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, pe care îl numesc „groparul sistemului sanitar românesc”.
„Sunt multe motive pentru care am ajuns la acest strigăt de disperare care este moțiunea simplă depusă astăzi, începând cu incapacitatea lui Alexandru Rafila de a gestiona Planul Național de Redresare și Reziliență, acest mare proiect de țară, fie că vorbim de reforme, fie că vorbim de investiții. Erau prinse în PNRR de la caravane medicale mobile la dotarea cabinetelor medicilor de familie și a ambulatoriilor, o rețea de centre de îngrijire pentru vârstnici. Absolut toate investițiile din zona prespitalicească sunt în întârziere. Principalul responsabil pentru acest lucru, dar și pentru tăierea finanțării pentru cele șase spitale, este Alexandru Rafila”, declară Adrian Wiener, deputat USR și medic.
USR și Forța Dreptei acuză că „marele specialist Rafila a făcut țăndări Planul Național de Combatere a Cancerului, fără niciun fel de empatie și considerație pentru pacienții oncologici. Și-a dovedit nepăsarea totală față de sănătatea românilor și prin refuzul de a elabora, timp de aproape doi ani, normele de aplicare a legii Stop nosocomiale!”.
„Pentru Planul Național de Combatere a Cancerului trebuia să fie normele gata în iulie, nu au fost. Nici astăzi nu avem gata circuitul pacientului oncologic în România, nu avem prevenție și nici depistare precoce. În schimb, avem crize ale medicamentelor, ale citostaticelor, avem pacienți care au ajuns să-și cumpere morfină și cea mai mică rată de supraviețuire a pacientului oncologic. Orice întâziere și orice lucru nefăcut de ministrul Rafila se traduce în vieți pierdute”, adaugă Adrian Wiener.
„Ministrul PSD Rafila lasă acum milioane de români fără banii din PNRR și fără spitalele care s-ar fi construit sau modernizat cu aceștia. Șase spitale sau secții noi au fost tăiate din pixul lui Rafila doar pentru că ministrul PSD a stat un an și două luni până să definitiveze criteriile de departajare a obiectivelor de investiții și să treacă hotărârea de guvern cu lista finală a acestora. Așadar, etapa dependentă strict de Ministerul Sănătății a durat un sfert din toată perioada rămasă pentru implementare. Contractele de finanțare au fost semnate abia acum cinci luni, iar Rafila și colegii săi dau vina acum pe autoritățile locale. Lene, incompetență și nepăsare criminală marca PSD”, mai spun inițiatorii moțiunii simple.