USR va contesta decizia Autoritatii Electorale Permanente de a nu le returna 640.000 lei din donatii online. Nicusor Dan: AEP nu poate concepe ca un partid poate strange putini bani de la multi donatori
USR va contesta decizia Autoritatii Electorale Permanente (AEP) de a nu returna 640.000 lei, cheltuiti de partid in campania electorala. Din aceasta suma, cea mai mare parte reprezinta donatiile primite prin platforma Finantare Politica construita de Asociatia G2 si plati catre Google si Facebook, se arata intr-un comunicat de presa emis de USR.
„Motivul AEP este ca toate acestea nu au semnaturile olografe ale donatorilor, Google si Facebook! Decizia AEP ne intoarce in secolul trecut, intr-o perioada apusa cand platile electronice erau abia la inceput si supuse neincrederii. Din pacate, actiunea acestei institutii – pe care am considerat-o ca avand un rol modernizator in procesul electoral- pune sub semnul intrebarii, pentru viitor, posibilitatea ca un partid sa fie sustinut, prin contributii, de catre cetateni. Si nu orice fel de cetateni, ci chiar segmentul cel mai activ din populatie, acela care nu are timpul necesar sa compleze un vraf de hartii cand exista optiunea globala de a dona, pentru orice cauza, cu un simplu click”, explica Nicusor Dan.
Acesta este de parere ca AEP nu poate concepe ca un partid poate strange putini bani de la multi donatori si obliga partidele politice sa ramana tributare marilor finantatori.
„Stim foarte bine cat de mult rau a facut si face in continuare politicii romanesti aceasta practica. USR nu o va accepta niciodata si va continua sa stranga donatii prin instrumentele online, chiar cu riscul sa nu beneficieze de posibilitatea legala a rambursarii sumelor cheltuite in campaniile electorale. Credem ca instrumentul online utilizat, platforma Finantare Politica construita de Asociatia G2, cu consultarea AEP, este cel mai democratic si mai transparent mod de finantare politica si ca acesta este perfect in acord cu legea. In plus, toate informatiile electronice care privesc identitatea donatorilor au fost puse la dispozitia AEP: datele de identificare ale platilor, actele de identitate ale donatorilor, declaratiile electronice ale celor care au donat precum si declaratiile semnate ale persoanelor din partid care au verificat daca persoana care a donat este cea din cartea de identitate. USR va contesta decizia AEP pe care o considera ilegala. Speram ca justitia sa faca dreptate nu atat USR, ci miilor de cetateni care au donat cu buna credinta pentru noi si carora le multumim”, explica Nicusor Dan.
In plus, acesta a declarat ca USR va face amendamente astfel incat posibilitatea de a face plati electronice sa fie clarificata in legislatia in vigoare privind finantarea partidelor politice.