V-am prins, securistilor! (de Doru Buscu)

De ieri, organizatia militara „Moarte, tortura&teroare“ e invitata la rampa. Peste patru mii de securisti pozeaza cu chipul adevarat in „Academia Catavencu“*. Muschii si putinele idei care au produs suferinta patru decenii la rind revin la numele de botez.

In faza ei de agregare, in Jurassicul violent al anilor ’50, Securitatea s-a multumit cu dezastrul fizic. Serviciile ei n-au depasit in imaginatie nivelul de ranga sau de glont. Moartea, tortura si bataia au reprezentat singura propunere ferma depusa pe masa biroului politic.

In baia de singe initiala, acolo unde monstrul cu petlite albastre a facut autopsia elitei interbelice, s-a nascut, din mirosul crimei si al impunitatii, o lunga generatie de ucigasi.

In regimentele mortii s-a inscris atunci intregul atlas social, asa ca, pe lista ororilor de inceput, la rubrica autori, ucigasii-tarani stau in compania ucigasilor-invatatori, a ucigasilor-ofiteri, a ucigasilor-medici-profesori-avocati si, desigur, a ucigasilor-preoti.

Prin mina si icnetele lor, Evul Mediu a trecut in slujba Socialismului si a permis, la capitolul trupuri, primele depasiri de plan ale intrecerii pe ramura. Caci nu e nici o noutate: istoria primilor securisti e o poveste despre cadavre.

Partidul beneficiar, veti vedea in „Lista lui Secu“, nu si-a abandonat TOTI asasinii. A lichidat, e drept, o parte dintre performerii periculosi, dar masa killerilor marunti a dispersat-o in popor.

Deghizati in oameni, pititi sub nume obisnuite si imbracati in haine domestice, tortionarii si-au inceput destinul dezgustator al normalitatii, redevenind tarani, doctori, profesori si avocati intr-o ordine schimbata, permisa de impostura zilei. O uimitoare cariera de larva a fluturelui Cap de Mort.

Anii ’70 au deschis epoca soft a Securitatii. Crima a fost rarita si inlocuita cu teroarea, iar tortura a cedat locul complicitatii. Securistii si-au mutat dezbaterea violenta de pe corp pe cap. Mintea singereaza mai putin, iar noile adieri ale socialismului independent erau necredibile cu stropi pe perdea.

In aceasta perioada de trecere in faza subtila se nasc securistii pe care ii vom vedea trecind de partea poporului si zimbindu-ne la televizor. Constiinta mortilor putini si complicitatea din dosar cu influentii zilei i-au facut intangibili. Azi ne privesc din inaltimea profitului, de la tribuna Parlamentului sau din fostele locuri de munca, cu citeva grade in plus. E unul dintre motivele care fac necesara aparitia „Listei lui Secu“.

Altul ar fi ajutorul dat CNSAS, elevul repetent la aritmetica, de vreme ce, in sapte ani de bursa bugetara, n-a reusit sa numere decit 153 de securisti. Ar mai fi raspunsul in detaliu, coplesitor numeric, la intrebarea izmenita a fostilor informatori: „Da’ ofiterii, adevaratii vinovati, pe cind ii deconspirati?“.

Si, desigur, uitarea instalata prin neatentie si biologie, care ia in stapinire generatiile de nestiutori.

Povestea convalescentei nu poate incepe decit cu amintirea bolii. Iar boala are inca nume, adresa, telefon sau mormint. In umbra ei sta minia noastra timorata, lipsita de vlaga si logica razbunarii. V-am prins, securistilor, dar n-o sa va facem nimic!

N.R. In fiecare miercuri, „Academia Catavencu“ publica suplimentul „Lista lui Secu“, un inventar alfabetic al fostilor securisti din perioada 1947-1989.