„Vă iubesc la fel, vă tratez la fel!”. Ba nu, spun studiile, unii părinții chiar au un copil favorit

În familiile cu mai mulți copii, când aceștia ajung la maturitate, se aud, deseori, reproșuri precum „tu ai fost întotdeauna preferatul!”, „pe tine te-au iubit/alintat mai mult”. Sunt spuse mai în glumă sau mai în serios, alteori ironic, însă de multe ori aceste replici conțin o urmă de adevăr pe care nimeni nu vrea să-l recunoască până la capăt. Nici să exploreze această idee (dureroasă) prea mult. Părinții resping categoric această ipoteză. „Nu există așa ceva!”. „V-am iubit și vă iubesc la fel de mult!”.

Însă cercetările din ultimii ani demonstrează contrariul: în multe familii, există favoritisme, iar diferențele de tratament sunt reale, persistente și resimțite de către copii.

Sentimentul că ești iubit „altfel”

Dintr-un articol din New York Times, aflăm povestea Karei, o tânără mamă care în copilărie nu și-a pus niciodată problema că părinții ei ar avea un copil favorit. Diferențele existau între „modul de abordare” ales de părinții săi. Dar și le-a explicat prin faptul că era copilul cel mare al familiei. Cei mici primeau mai multă atenție, aveau mai multe privilegii, mai multe vacanțe. Ea era „cea mare”, independentă, descurcăreață, copilul „ok”.

Abia la maturitate, când tiparul nu s-a schimbat, Kara a început să vadă lucrurile altfel. Momentul de claritate a venit într-o conversație aparent banală, atunci când părinții săi i-au spus că vor petrece din nou sărbătorile cu surorile sale, și nu vor veni să stea cu ea și copiii ei. „Deodată, mi-am dat seama că poate nu exista nicio justificare în comportamentul lor. Poate surorile mele au fost mereu preferatele lor”, mărturisește aceasta jurnalistei The New York Times.

Pentru Kara, revelația nu a fost doar despre trecut, ci și despre prezent. Felul în care fusese tratată în copilărie părea să se repete acum în relația bunicilor cu copiii săi. „Două generații de respingere”, și-a spus, ca pentru sine, intervievata. Și oricât ar încerca să raționalizeze lucrurile și depășească momentul, sentimentul că e nedreptățită sau neglijată nu dispare: „Pur și simplu nu pot trece peste durere”, mărturisește ea.

Citește continuarea articolului AICI.