Sari direct la conținut

Vacaroiu a dat liber la duty-free

HotNews.ro

Presedintele interimar al Romaniei, Nicolae Vacaroiu, a semnat joi Decretul privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.48/2006 privind comercializarea marfurilor in regim duty-free si duty-paid. Altfel spus magazinele duty-free de la granitele terestre si navale s-ar putea redeschide.

Ordonanta de urgenta 48/2006, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2007, interzice functionarea magazinelor duty-free la frontierele terestre si navale ale Romaniei. Aceste magazine puteau sa isi desfasoare activitatea in aeroporturi pe fluxurile de plecari externe si la bordul aeronavelor care au ca destinatie directa state terte.

Aceasta ordonanta de urgenta a fost respinsa de Parlament, insa presedintele Traian Basescu a trimis-o Parlamentului spre reexaminare, motivand ca mentinerea comercializarii marfurilor in regim duty-free pe teritoriul Romaniei contravine legislatiei europene.

In data de 8 mai, parlamentarii au respins cererea presedintelui de reexaminare a legii de respingere a ordonantei prin care Guvernul impunea desfiintarea, dupa data aderarii, a magazinelor duty-free in frontierele de stat si la bordul aeronavelor care calatoresc in tarile Uniunii Europene.

Daca parlamentarii nu ar fi respins ordonanta, magazinele duty-free si duty-paid ar fi putut functiona numai in aeroporturile internationale, pe fluxurile de plecari externe, dupa locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal, precum si la bordurile aeronavelor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro