Sari direct la conținut

Vaccinul Pfizer, eficace contra variantei indiene, însă cu o "eficienţă uşor redusă" (Institutul Pasteur)

HotNews.ro
Vaccinul Pfizer, eficace contra variantei indiene, însă cu o "eficienţă uşor redusă" (Institutul Pasteur)

Vaccinul Pfizer produce anticorpi care sunt capabili să neutralizeze varianta indiană a noului coronavirus, însă cu o „eficienţă uşor redusă”, potrivit unui studiu realizat în laborator de cercetători de la Institutul Pasteur din Franţa, relatează sâmbătă AFP, potrivit

Agerpres.

La persoanele vaccinate cu două doze de vaccin Pfizer, anticorpii prezenţi în serul lor sangvin sunt eficienţi împotriva variantei britanice, dar uşor mai puţin eficace împotriva variantei indiene studiate, potrivit acestui studiu prezentat înainte de publicare pe site-ul BioRxiv.

În pofida „unei eficacităţi uşor reduse, potrivit testelor de laborator, vaccinul Pfizer este probabil protector”, a dat asigurări Olivier Schwartz, coautor al studiului şi director al unităţii de virologie şi imunologie de la Institutul Pasteur din Paris.

Cercetătorii au testat, de asemenea, eficacitatea vaccinului AstraZeneca în cazul acestor variante, însă doar pe baza serului sangvin al persoanelor vaccinate cu o singură doză a vaccinului britanic, „neavând acces la eşantioane de la vaccinaţi cu două doze” la momentul studiului, a precizat Olivier Schwartz pentru AFP.

Acest vaccin a început să fie utilizat în Uniunea Europeană în februarie şi o întârziere de 12 săptămâni între cele două doze a fost recomandată, a doua doză fiind injectată abia la sfârşitul lunii aprilie, la un număr redus de persoane ca urmare a restricţionării utilizării sale la cei peste 55 de ani şi a nemulţumirii cu care a fost primit de o parte a populaţiei, notează AFP.

Rezultatele studiului, realizat în colaborare cu spitale universitare franceze, arată că o doză de vaccin AstraZeneca, vaccin eficient împotriva variantei britanice a coronavirusului, „funcţionează foarte puţin împotriva variantelor indiene şi sud-africane”. Prin urmare, o doză unică din acest vaccin pare să fie „puţin sau deloc eficientă” împotriva variantei indiene, a subliniat cercetătorul.

Varianta indiană (B.1.617), detectată în India în octombrie 2020, s-a răspândit de atunci în numeroase alte ţări, inclusiv în Regatul Unit.

Cele trei linii sau subgrupuri principale (B.1.617.1, B.1.617.2 şi B.1.617.3) adăpostesc anumite mutaţii care îşi pot creşte potenţialul de a scăpa reacţiilor sistemului imunitar, fiind aşadar capabile să reducă eficacitatea anticorpilor generaţi de vaccinuri sau a celor dobândiţi în mod natural.

Cercetătorii au studiat în mod specific virusul B.1.617.2, care pare a fi mai transmisibil în comparaţie cu celelalte două variante şi care a fost detectat recent în aproximativ zece ţări.

„Demonstrăm că această variantă cu răspândire mai rapidă a dobândit rezistenţă parţială la anticorpi”, a explicat Schwartz.

Spre exemplu, a continuat el, „serul (sangvin al) pacienţilor care au avut COVID-19, colectat până la 12 luni după simptome, precum şi cel al persoanelor care au primit vaccinul Pfizer, continuă să fie neutralizante, însă acestea sunt de trei până la şase ori mai puţin puternice împotriva (variantei indiene) B .1.617.2 comparativ cu B.1.1.7” (varianta britanică).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro