Vaduva lui Pavarotti: ”Luciano a lasat destul, pentru toata lumea”
Nicoletta Mantovani, vaduva tenorului Luciano Pavarotti, a infirmat, intr-un interviu acordat postului tv RAI, zvonurile conform carora ar fi “mostenit”, dupa moartea artistului, o datorie imensa.
Vorbind in public pentru prima oara de la moartea lui Pavarotti, Mantovani a negat barfele conform carora ar fi fost lasata ingropata in datorii de 12,6 milioane de lire sterline. Ea a dezmintit si faptul ca s-ar fi certat, pentru mostenire, cu cele trei fiice ale tenorului.
Mentionand ca interviul a fost facut public pentru a dovedi clar apararea numelui lui Pavarotti, Mantovani a mai adaugat: “Sunt aici si ma pot apara de una singura. Dar Luciano nu o mai poate face. Ii datorez adevarul, lui si prietenilor nostri apropiati”.
Ea a asigurat opinia publica de faptul ca “Luciano a fost un om care a avut grija de toata lumea, in sensul ca a lasat destul pentru toti”.
Tenorul a incetat din viata in Modena, oras aflat in nordul Italiei, fiind diagnosticat, in 2006, cu un cancer pancreatic.