Sari direct la conținut

Val de glume pe Facebook și Twitter după angajarea Vioricăi Dăncilă la BNR: Orice euro sau dolar îi este teamă de leu acum :)

HotNews.ro
bancnota-mileu, Foto: Times New Roman
bancnota-mileu, Foto: Times New Roman

Numirea Vioricăi Dăncilă în stânga Guvernatorului BNR a generat, așa cum era de așteptat, valuri de indignare pe rețelele de socializare. Indignarea a fost înlocuită în scurt timp de bancuri, glume și pamflete. De la publicații și ziariști notorii, la personalități ale vieții publice sau simpli cetățeni, toți au interpretat în manieră proprie ciudata și extrem de discutabila numire a Vioricăi Dăncilă într-o instituție care se vrea de elită, cum e Banca Națională. Am făcut o selecție a câtorva astfel de glume făcute pe seama Vioricăi, a Guvernatorului Isărescu și, din păcate, a Băncii Naționale.

Times New Roman: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a dezvăluit motivele pentru care a decis s-o investească pe fostul premier Viorica Dăncilă în funcția de consilier. Politicianul se va ocupa de reforma monetară, respectiv implementarea primei bancnote croșetate din UE, miLEU.

Kamikaze: Șoc la BNR după prima zi de lucru a dnei consilier Viorica Dăncilă: au rămas fără draperii!

Francisc Dobos: Mi-au propus să fiu consilier al Băncii Vaticanului. Aveam o părere mai bună despre ăștia. :)))

Adelin Petrisor: Domnul Adrian Vasilescu povestea la televizor că Viorica Dăncilă a fost angajată de Banca Națională și pentru că știe foarte multă lume la Bruxelles și poate ajuta în procesul de aderare la Euro. Zicea consilierul de strategie al BNR că doamna a fost europarlamentar multă vreme și a stat cu mulți oameni importanți la cafea, a vorbit cu ei. Că a stat la cafea nu ma îndoiesc, mă întreb oare cum a putut comunica cu respectivii. Doamna premier e cea care l-a luat pe Papă cu: “Sfinția Voastră, I am very glad for this opportunity” și l-a întrebat pe omologul croat: “Make a photo?” În aceste condiții, ce să mai zici… Poate doar Doamne ajută

Daniel P. Funeriu: ·Degeaba vă agitați referitor la numirea doamnei Dăncilă la BNR. E cea mai calificată pentru postul respectiv, anume „consilier pe PROBLEME de strategie”. Nu e potrivită pentru postul de ”SOLUȚII de strategie”, pentru probleme e foarte bună!

Lucian Mindruta: Viorica Dancila, noul consilier pe sustenabilitate si strategie al lui Mugur Isarescu. Nu vreau sa stiu conditiile de concurs.

Valeriu Nicolae :1988-1997: Profesoară la Liceul Industrial Videle. Profesoara Dăncilă a fost, desigur, un miracol pentru traforaj și Liceul Industrial Videle. (…)Politician excepţional, pierde alegerile de două ori, cu mare eleganţă, devine consilier local şi, apoi, judeţean. Lucrează îndeaproape cu Liviu Dragnea în anii lui de glorie şi de superîmbogăţire, şi este răsplătită în 2009 cu un post în Parlamentul European, deşi nu vorbeşte nici o limbă străină şi nici nu a făcut nimic care să demonstreze că prezenţa ei în Parlamentul European are vreo logică. Analiştii politici de la Bruxelles o consideră un miracol şi se crucesc cu evlavie de fiecare dată cînd o aud vorbind la conferinţe, la evenimente sau cînd este intervievată. O numesc cu multă amabilitate „mediocră“, un supercompliment, ţinînd cont de declaraţiile stupefiante, făcute într-o limbă de lemn magistrală, pe care doamna Dăncilă le face în mod repetat în română.

Viorica Vasilica Dăncilă este cel mult mediocră. Maximul ei profesional a fost să fie profesoară de liceu într-un oraş mic de provincie. Nu a făcut nimic, dar nimic remarcabil în toată viaţa ei. Nu numai că nu are cum să eclipseze pe nimeni, dar, prin contrast, Lia Olguţa Vasilescu, Gabriela Firea, Liviu Dragnea, Eugen Teodorovici şi alţii ca ei par chiar inteligenţi.

Aşteptările ca guvernul ei să fie un guvern de genii sunt ridicole. Pînă şi cele pentru un guvern de mediocri sunt exagerate. Pentru a putea părea cît de cît deşteaptă, doamna Dăncilă trebuie să se înconjoare de megaprostovani. Audierile miniştrilor demonstrează că, în acest caz, a fost pentru prima dată în viaţa ei neaşteptat de competentă.

Darius Vâlcov, omul care lua şpaga în cimitir, ascundea tablourile cumpărate din banii de mită în pereţi şi organiza trei botezuri pentru acelaşi copil, în urma cărora strîngea aproape un milion de euro, simbolul corupţiei nesimţite, mîna dreaptă a lui Dragnea, a fost prima numire a doamnei Dăncilă.

Numirea doamnei la BNR un loc deloc plin de foști securiști și de servicii secrete este meritată. Vrednică este!

Dragos Patraru: Ce nu știți voi este că Viorica Dăncilă a aplicat și la Cafeneaua Nației, pentru un post în bucătărie, dar a fost respinsă.

Theodor Paleologu: Mi se par fabuloase explicațiile date de veșnicul Adrian Vasilescu pentru angajarea doamnei Dăncilă la BNR: a băut cafele cu ecologiști din UE și posedă știința deschiderii de uși.

Cristian Tudor Popescu: Carevasăzică, dacă ești suficient de multă vreme o incompetentă și impostoare, te vei transforma automat într-o valoare – iată o axiomă din gândirea BNR. Dacă mandibulezi avec un barosan european la o masă, când te ridici ești înconjurată de o aură care-ți deschide toate ușile, mai ceva ca un șperaclu. Ca să nu mai vorbim de faptul, cu totul magic, că V. Dăncilă a băut cafea, stimați concetățeni, nu vreun nenorocit de ceai sau o fanta, CAFEA. Știți dumneavoastră ce înseamnă să bei o cafea la Europa? Habar n-aveți.

Claudiu Pândaru: Nu știe doamna care e aria cercului, dar sigur are o arie a cercului de prieteni destul de mare.

Paul Barbu: Viorica Dancila a fost confirmata in functie de consilier BNR pentru sustenabilitate si energie verde. Acum, asteptam ca Nutu Camataru sa fie si el drept consilier pe Politici Monetare…

Pe Twitter:

Răzvan Capră: Viorica Dăncilă după angajarea ca (virgulă) consultant la BNR: Normal că știu că BNR vine de la Biroul Natural al României.

santa.romică: „Orice euro sau dolar îi este teamă de leu acum.”

rasboiul.ro Viorica Dăncilă: “Am fost o elevă de nota 10: 3 la română, 4 la sport și 2 la matematică!”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro