Sari direct la conținut

Val de sesizări privind apariția de OZN-uri în Germania. Explicația oferită de autorități

HotNews.ro
Val de sesizări privind apariția de OZN-uri în Germania. Explicația oferită de autorități
Alinierea planetelor Jupiter și Venus Foto: Geoffrey Swaine / Shutterstock Editorial / Profimedia

Centrul german naţional pentru raportarea obiectelor zburătoare neidentificate (OZN) a primit numeroase apeluri de la cetăţeni care au relatat că au văzut pe cerul dimineţii obiecte luminoase asemănătoare „unei perechi de drone, farurilor unei maşini sau unor stele care nu există”, informează DPA, preluată de Agerpres.

„Mulţi oameni ne-au sunat entuziaşti sau ne-au scris e-mailuri”, a declarat marţi pentru DPA directorul centrului pentru raportarea OZN-urilor din cadrul Reţelei centrale de cercetare a fenomenelor cereşti neobişnuite (CENAP). Centrul a început să primească apeluri de luni, iar motivul acestui fenomen ceresc bizar este unul simplu, a spus Hansjürgen Köhler.

„Cele două puncte strălucitoare de pe cerul de dimineaţă sunt planetele Jupiter şi Venus, care în această perioadă, se văd de pe Pământ foarte aproape una de cealaltă. Această conjuncţie va persista încă câteva zile, dar nu există niciun motiv de îngrijorare”, a precizat centrul pentru raportarea OZN-urilor.

Cele două planete sunt foarte vizibile la primele ore ale dimineţii, când celelalte stele s-au estompat deja. În nopţile care urmează, cele două planete vor apărea una deasupra celeilalte, a spus Köhler.

Cele mai multe dintre apelurile către centrul de raportare au venit din landurile vestice Hesse şi Renania-Palatinat, precum şi din Baden-Württemberg în sud-vest. Au existat de asemenea îngrijorări în landurile nordice Mecklenburg – Pomerania Inferioară, Schleswig-Holstein şi Saxonia Inferioară, dar şi în Bavaria (sud).

CENAP este un centru de informaţii destinat cetăţenilor aflaţi în căutarea unor explicaţii ştiinţifice pentru obiectele pe care le observă pe cer. De la înfiinţarea sa în 1973, centrul, cu sediul în Hesse, a primit peste 12.000 de sesizări ale unor apariţii OZN, potrivit statisticilor realizate chiar de centru.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro