Valeriu Stoica: „Dinu Patriciu se va dispensa de Tariceanu daca nu-i mai este util”
Despre PNL, Valeriu Stoica vorbeste in termeni apocaliptici. Fostul lider liberal crede ca formatiunea se afla in ceasul al 12-lea, inaintea unei caderi de neoprit.
Cine conduce de fapt acum PNL?
Intrebarea vizeaza una dintre cauzele caderii dramatice a PNL. In decembrie 2004 era un raport de 2:1 in favoarea PNL in Alianta, astazi e un raport de 2:1 in favoarea PD in Alianta. Principala cauza a acestei situatii este acapararea conducerii PNL de catre gruparea Patriciu-Tariceanu. S-a spus ca in PNL exista o lupta intre „aripa Patriciu” si „aripa Stoica”.
Dar a fost o lupta intre doua viziuni. Viziunea Patriciu e transformarea PNL intr-un SRL la remorca intereselor sale economice. Viziunea mea – transformarea PNL intr-o formatiune apta sa consolideze un mare partid de dreapta in Romania.
Dar cine conduce, Tariceanu sau Patriciu?
Liderul informal este, indiscutabil, Patriciu. Tariceanu este doar un instrument al lui Patriciu. Pina in 2004 am blocat in mod succesiv incercarea lui Patriciu de a pune mina pe partid, dar, in 2004, dupa retragerea lui Stolojan, nu a mai fost posibila aceasta blocare.
Boala l-a impins pe Stolojan spre o solutie gresita
Totusi, Tariceanu nu a preluat PNL prin forta. Stolojan l-a lasat la conducere.
Cred ca a fost o eroare tactica explicabila. In acel moment, Stolojan avea o problema de sanatate foarte grava si probabil ca aprecierea pe care a avut-o nu i-a permis sa aleaga solutia cea mai buna.
Vorbeati de „aripa Patriciu” si de „aripa Stoica”. Dar nu prea aveti „aripa”. In vara vorbeati ca se misca apele in filialele PNL, Mona Musca isi dadea demisia. Si nimic nu s-a intimplat. Din contra, o grupare care se contura, Boureanu, Turcan, Musca, Stolojan, a disparut practic din peisaj.
Nici nu intentionez sa construiesc o „aripa Stoica”. In ultimele luni am fost foarte discret, tocmai pentru a nu se mai spune ca miscarile initiate de Stoica impiedica actuala conducere sa relanseze PNL. Am lasat ca lucrurile sa curga pentru a vedea unde duce exact experimentul Patriciu. Si probabil ca lucrurile mai trebuie lasate sa curga un timp, pina la cota de avarie. Se pare ca lumea nu e inca pe deplin lamurita.
Iesiti totusi in momentele grele. Tariceanu este asaltat de greve. Ce spuneti suna ca un cutit infipt in spate.
Eu nu fac decit o evaluare. Imi spuneti ca o asemenea evaluare ar putea sa fie o lovitura pentru Tariceanu. Multi din PNL imi reproseaza, dimpotriva, lipsa unei actiuni.
Patriciu il poate prefera pe Orban lui Tariceanu
Eu cred ca Tariceanu e doar un element de conjunctura in actiunea lui Patriciu. Daca Patriciu va sesiza ca Tariceanu nu-i mai este util, atunci se va dispensa de el. E posibil ca el sa pregateasca o alternativa. Nu mi se pare lipsita de semnificatie campania lui Ludovic Orban din interiorul PNL.
Participa la mai toate conferintele judetene, are interventii aplaudate… Dar care e substanta acestor interventii? Ele sint construite pe un atac impotriva PD si impotriva Presedintelui, iar rostul e sa trezeasca orgoliul PNL. Mizind pe aceasta reactie psihologica, Orban isi realizeaza o platforma electorala. E posibil ca el sa fie o alternativa la Tariceanu din perspectiva lui Patriciu.
O vedeti ca o „conspiratie” pentru un divort intre PNL si PD si o majoritate formata cu PSD?
Aceasta varianta nu e exclusa. Dimpotriva, Patriciu a fost partizan declarat al acestei variante. Intre cele doua tururi a avut o reactie foarte dura contra lui Basescu si a pledat categoric pentru o alianta PNL-PSD. Si mai sint doua elemente. Cind in interiorul unei coalitii un partid se desprinde, reactia fireasca a celorlalte mai mici e sa se alieze contra lui.
PD s-a desprins ca partid dominant, PNL, vazind ca pierde, s-a aliat cu Partidul Conservator. Iar asta e o alianta impinsa tot din afara PNL, pentru ca e vorba de interesele Patriciu-Voiculescu. A aparut si raportul Institutului Sincai, care spune ca daca gruparea Patriciu-Tariceanu pierde conducerea PNL, este o mare primejdie pentru PSD.
Dar nu e o „strimba” bagata de PSD intre PNL si PD?
Din pacate, ea e favorizata de realitatea din PNL. Dincolo de granitele de partid sint interese oligarhice care tind sa subordoneze intreaga Romanie. Fie ca e vorba de Voiculescu, de Patriciu sau de Dan Ioan Popescu, interesele lor sint comune si sint expresia tendintelor oligarhice de dominare a Romaniei, ceea ce e extrem de periculos pentru democratie.
Neputintele lui Basescu
Decontati totul la Tariceanu si Patriciu. La Basescu ce se deconteaza?
Refuzul sau neputinta de a juca in echipa. Daca Basescu nu va iesi din aceasta izolare, mi-e teama ca nu se mai poate face nimic in viitor. Atacind in mod real sau doar aparent PNL, Basescu a gresit fundamental pentru ca acest atac, real sau doar perceput, a creat in PNL o reactie de autoaparare. Cind o organizatie se simte atacata se solidarizeaza in jurul conducerii.
Membrii PNL sint victimele reactiei de autoaparare. In loc sa vada care sint cauzele reale ale caderii PNL, care pleaca din interiorul PNL, tind sa creada ca aceste cauze sint in afara PNL.
Cele trei erori capitale ale Aliantei
Alianta a suferit doua infringeri. Si in ce priveste anticipatele, si in ce priveste schimbarea presedintilor Camerelor. Cit de grava e situatia?
Sint mai multe infringeri. Ele sint expresia unor erori strategice capitale. Neasumarea proiectului fuziunii de catre liderii PNL si PD a dus la crearea unei competitii interne. A doua mare eroare strategica e neasumarea alegerilor anticipate. Aici nu le putem reprosa nimic presedintelui Basescu si PD, ei le-au dorit. Raspunderea revine integral premierului Tariceanu si PNL.
In loc sa isi asume cele doua proiecte, PNL si-a asumat un alt proiect pentru care era total nepregatit: al bataliei institutionale cu PSD pentru schimbarea presedintilor de Camere, batalie arbitrata de Curtea Constitutionala. Trebuiau sa stie, cu un asemenea arbitru, batalia nu va duce la succes.
In loc sa aleaga calea unei confruntari directe cu PSD, s-a ales calea bataliei cu un arbitru favorabil unuia dintre jucatori, o eroare strategica impardonabila.