Sari direct la conținut

Valneva a demarat procedura de autorizare a vaccinului său în Marea Britanie

HotNews.ro
Boris Johnson la o unitate de productie Valneva din Scotia, Foto: Andrew Parsons / Avalon / Avalon Editorial / Profimedia
Boris Johnson la o unitate de productie Valneva din Scotia, Foto: Andrew Parsons / Avalon / Avalon Editorial / Profimedia

Compania franco-austriacă Valneva a anunţat luni demararea procedurii de solicitare a autorizării vaccinului său candidat împotriva COVID-19 din partea autorităţilor sanitare britanice, informează AFP și Agerpres.

Studiile clinice de faza 3 realizate în laborator, care au drept scop dovedirea eficacităţii reale a unui tratament înaintea obţinerii autorizării de comercializare, se află încă în desfăşurare.

Compania speră ”să obţină o autorizare iniţială până la finalul lui 2021” în vederea lansării vaccinului pe piaţă.

Valneva a semnat deja un contract cu Regatul Unit pentru a livra acest vaccin în eventualitatea obţinerii autorizaţiei.

Prima parte a studiului de fază 3 se derulează în Regatul Unit, dar Valneva a lansat la începutul lui august ”un studiu complementar” în Noua Zeelandă, la care participă persoane cu vârsta de peste 56 de ani.

Laboratorul utilizează un vaccin cu virus dezactivat, o tehnologie mai tradiţională decât cea a vaccinurilor aprobate în prezent în Uniunea Europeană: Pfizer-BioNTech şi Moderna – pe bază de ARN mesager – sau AstraZeneca şi Johnson & Johnson, care sunt vaccinuri cu vector viral.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro