Sari direct la conținut

Valul 4: Record de infecții cu coronavirus în Serbia / Record de decese cauzate de Covid-19 în Rusia

HotNews.ro
Sectie de Terapie Intensiva COVID-19, Foto: Report.md
Sectie de Terapie Intensiva COVID-19, Foto: Report.md

Serbia a înregistrat marţi peste 8.100 de contaminări cu noul coronavirus, un record de la începutul pandemiei, dar autorităţile nu au impus restricţii pentru a lupta împotriva acestei recrudescenţe, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Situaţia epidemiologică în ţară s-a degradat sensibil în ultimele săptămâni, sub efectul foarte contagioasei variante Delta a coronavirusului. De câteva zile, numărul deceselor cotidiene asociate COVID-19 a ajuns la circa 40, în timp ce peste 6.000 de persoane sunt spitalizate.

Autorităţile vorbesc de două săptămâni despre introducerea certificatelor de vaccinare care ar viza limitarea activităţilor sociale ale persoanelor nevaccinate din cei şapte milioane de locuitori. Prim-ministrul Ana Brnabic a declarat totuşi marţi că o astfel de măsură „nu este crucială”.

„Singurul răspuns este vaccinarea (…) Vaccinurile sunt cruciale, prima şi a treia doză. Certificatele de vaccinare nu sunt un glonţ magic”, a adăugat ea. Brnabic a precizat totuşi că guvernul nu a luat încă o decizie definitivă asupra acestui subiect.

Virusologul Milanko Sekler şi-a exprimat regretul privind întârzierea măsurilor luate de stat.

„Din nefericire, cred că am întârziat mult, pentru că aceste certificate ar fi trebuit să ne permită să nu avem atâtea cazuri noi de infectare zilnic”, a declarat el pentru televiziunea de stat RTS.

„S-ar spune că guvernul acordă mai multă importanţă opiniei ‘antivaxerilor’ decât celei a cetăţenilor care au făcut ce trebuia şi s-au vaccinat”, a adăugat acesta.

Serbia, care a achiziţionat milioane de doze de la firme occidentale, ruse şi chineze, a lansat iniţial o campanie de vaccinare rapidă, dar aceasta bate pasul pe loc de mai multe luni de zile.

Numai circa 42% dintre locuitori au fost vaccinaţi, potrivit datelor AFP. De la începutul pandemiei, peste 8.000 de sârbi au murit de COVID-19 şi peste 900.000 de persoane au fost contaminate.

Record de decese cauzate de Covid-19 în Rusia

Tot marți, autorităţile din Rusia au anunţat că 852 de persoane au murit în urma complicaţiilor legate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cel mai ridicat bilanţ zilnic de decese înregistrat până acum în pandemie în această ţară cu 146 milioane de locuitori, conform The Moscow Times.

Numărul zilnic de decese se află în creştere în Rusia de mai multe luni, cu vârfuri consemnate în ultimele zile. Potrivit statisticii oficiale, bilanţul total al deceselor legate de infectarea cu coronavirus se ridică la 205.500, deşi se estimează că există un număr mare de cazuri neraportate.

Conform celor mai recente date, mai puţin de 30% dintre locuitori au fost vaccinaţi cu schema completă, chiar dacă Rusia a fost prima ţară din lume care a anunţat producerea unui vaccin eficace împotriva coronavirusului, în august 2020.

Date fiind cele peste 20.000 de cazuri noi de infectare raportate zilnic la nivel naţional, populaţia este tot mai îngrijorată că va fi necesară din nou introducerea de restricţii pentru limitarea propagării coronavirusului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru agenţia RIA Novosti că decizia de a reintroduce restricţii va reveni fiecărei regiuni a Federaţiei Ruse.

Pe același subiect:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro