Variile chipuri ale anticomunismului: Nevoia de claritate morala (Actualizat)

Preiau si promovez aici un articol de Dragos Paul Aligica, o contributie reala la atat de necesara lupta pentru claritate morala. Asistam, in ultimele zile, la o adevarata ofensiva a celor care, subit, mor de dragul fostilor detinuti politici. N-au semnat Declaratia de la Praga, n-au semnat apelul pentru reducerea pensiilor fostilor securisti, dar nu mai stiu acum cum sa ne bata piroane in cap cu exaltarea combatantilor legionari si a “moralitatii” lor. Se incearca, de fapt, o reabilitare si chiar o sacralizare simbolica a unuia din grupurile care s-au opus comunismului, in speta unul pe cat de anticomunist, pe atat de ostil, in doctrina sa originara si in practicile concrete, democratiei parlamentare. Legionarismul a fost o miscare politica totalitara. Visul politic legionar era unul etnocratic, nu democratic.

Martiriul legionar se intemeia pe cultul radacinilor ancestrale si al comunitatii organice, cvasi-biologice (vezi scrierile lui Traian Herseni) a “bunilor romani”. Omul Nou legionar, asemeni celui comunist, era o fiinta total controlata ideologic. Din”corpul natiunii”, matrice antropologica fantasmata obsesiv, nu puteau face parte cei care nu erau crestini ortodocsi de bonne souche. Catolicii, greco-catolicii, protestantii, evreii etc era prin definitie exclusi. La fel si artistii moderni, priviti drept “degenerati”. Legionarismul a fost o miscare revolutionara indreptata impotriva modernitatii burgheze.

Un consilier inept (Andrei Muraru) a gafat lamentabil. Presedintele Klaus Iohannis l-a ascultat si s-a produs acest scandal. Nu a fost o regretabila scapare de limbaj, ci o actiune menita sa-l prezinte pe dl Iohannis drept un anticomunist din categoria Joachim Gauck. Dar presedintele Germaniei n-ar fi decorat niciodata, intr-o ceremonie fondatoare, cu maxime implicatii simbolice, un fost detinut politic care si-ar fi marturisit pretuirea pentru colegii de temnita national-socialisti.

Mitologia legionara era una care demoniza banul, comertul, capitalul financiar, “plutocratia”, “clasa suprapusa” evident alogena (indeosebi evreiasca, dar nu numai). Era o ideologie care cerea “purificarea” prin orice mijlocace, inclusiv violenta fizica. Suferinta legionarilor in inchisorile comuniste (dar si antonesciene), este un fapt. Insa nu unul care sa scuze, sa absolve ori sa oculteze ostilitatea lor viscerala pentru libertatile democratice. Mi se pare atat de simplu incat ma intreb de ce mai e nevoie sa insist…

Nimeni n-a spus ca dl Octav Bjoza a fost legionar. Nici vorba de asa ceva. Dl Bjoza, un om pe care il respect pentru anii petrecuti in temnitele comuniste, s-a manifestat public in chip admirativ la adresa unor actiuni agitatorice neo-legionare (inclusiv la cele organizate de partidul-secta ce-si zice “Totul pentru tara”). A spus ca trebuie sa-i denuntam pe de “tradatorii neamului”. Sunt vorbe grele, vorbe care poarta cu ele povara unui insangerat trecut, cuvinte care ar fi trebuit sa fie cantarite atent cand s-a hotarat decorarea sa cu cea mai inalta distinctie a Romaniei. Pentru ca, at the end of the day, spune-mi pe cine decorezi ca sa-ti spun care sunt valorile tale…

Iata, asadar, textul lui Dragos Aligica:

“In continuarea discutiei pe care o am cu tagma apologetilor (din vocatie, din oportunism sau din pura stupiditate) a varii forme de “contracultura”, “contestare”, “fronda” si “alternativa” ideologica si intelectuala, zic si eu urmatoarele, pentru ca speranta moare ultima:

Ultima chestie care ne mai trebuia acum, in tara asta, era ca toti astia sa se grupeze in jurul legionarismului si extremismului sub pretextul si acoperirea nobilei idei de “detinut politic” inteleasa ca tabu mental si moral, ca entitate mistica intangibila criticii si evaluarii rationale. Ei nu sunt, doamne fereste, extremisti, anti-stat de drept, xenofobi si in general iresponsabili public si dezaxati politic. Nu. Ei doar recunosc echidistant, in noua logica a normalitatii, ca ai ce sa inveti si de la legionari. Respect. Suferinta. Piosenie.

Insa logica e logica, si bunul simt e bun simt: Detinut politic a fost si Stalin, a fost si Hitler. “Detinut politic” nu e un termen mistic-moral, nici un principiu de valoare sau o eticheta de bonitate intrinseca, nici un tabu sau matra ce odata invocate sau aplicate, transcend judecata, moralitatea si logica. In plus, mai e ceva: Daca ai fost “detinut politic” sau “dizident” odata in viata, NU inseamna ca esti scutit de greseli si critica sau ca ai un cec in alb sa te porti ca o canalie oportunist-arghirofila sau ca un dezaxat-iresponsabil pentru restul vietii (desi observ ca intre “dizidentii” romani de varii interpretari exista un efort serios in plina desfasurare de a da un continut empiric solid acestei teze).

Asta, una la mana. Doi la mana: Virgil Madgearu n-a prea apucat sa fie detinut politic. Doar cateva tentative firave de domiciliu fortat si un arest ambulant incheiat rapid. Virgil Madgearu s-a nascut in Galati la 14 decembrie 1887 dintr-o familie de negustori macedo-romana. Isi ia doctoratul in economie la Leipzig, in 1911, continua cu o specializare la Londra. Se intoarce in tara, profesor, editor, autor, figura publica, restul despre cariera sa e cunoscut…

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro