Sari direct la conținut

Vaticanul reacționează indignat la o săptămână de la ceremonia controversată de deschidere a Jocurilor Olimpice

HotNews.ro
Imaginea din deschiderea Jocurilor Olimpice care a fost aspru comentată și criticată. Foto: © Capture France TV via Bestimage / Bestimage / Profimedia
Imaginea din deschiderea Jocurilor Olimpice care a fost aspru comentată și criticată. Foto: © Capture France TV via Bestimage / Bestimage / Profimedia

Vaticanul a declarat sâmbătă că „deplânge ofensa” cauzată creştinilor de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, a cărei scenă a evocat „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci şi a prezentat travestiţi, în urmă cu o săptămână, informează AP, citată de News.ro.

La o săptămână după ce o furtună de critici a izbucnit în jurul evenimentului, Sfântul Scaun a emis o declaraţie în limba franceză în care se declară „întristat de anumite scene de la ceremonia de deschidere” şi se alătură celor care au fost jigniţi.

„La un eveniment prestigios în care întreaga lume se reuneşte pentru a împărtăşi valori comune, nu ar trebui să existe aluzii ridicole la religie”, a declarat acesta.

Pentru critici, scena din timpul ceremoniei din 26 iulie i-a evocat pe Iisus şi apostolii săi din celebrul tablou al lui Da Vinci. DJ-ul şi producătorul Barbara Butch – un simbol LGBTQ+ – purta pe cap o aureolă, în timp ce era flancată de artişti travestiţi şi dansatori. Episcopii catolici ai Franţei au declarat că spectacolul îşi bate joc de creştinism.

Directorul artistic al ceremoniei, Thomas Jolly, a negat în repetate rânduri că ar fi fost inspirat de „Cina cea de Taină”, afirmând că scena a fost menită să celebreze diversitatea şi să aducă un omagiu ospăţului şi gastronomiei franceze.

Deși organizatorii au declarat că intenționau să reprezinte o sărbătoare păgână condusă de zeul grec al vinului, Dionisos, această explicație nu a atenuat criticile, notează AFP.

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris şi-au cerut scuze tuturor celor care au fost jigniţi de imaginea din deschiderea JO 2024.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului nu a răspuns imediat când a fost întrebat de ce Sfântul Scaun răspunde abia acum, la o săptămână după eveniment şi după ce liderii catolici din întreaga lume şi-au exprimat indignarea faţă de scenă.

INTERVIURILE HotNews.ro