Vaticanul își va reînnoi controversatul acord cu guvernul chinez
Secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, a declarat miercuri că acordul controversat cu Beijingul privind numirea unor episcopi catolici în China va fi reînnoit, transmite Reuters.
Acordul, semnat pentru prima dată în urmă cu doi ani, urmează să expire joi și va fi reînnoit pentru încă doi ani, a anunțat Parolin. Întrebat de reporteri dacă înțelegerea este ca și sigură, cardinalul a declarat că „da, vă pot spune în premieră că toate vor decurge bine”.
Acordul îi oferă papei cuvântul final asupra numirii episcopilor chinezi, guvernul de la Beijing permițându-le acestora, precum și unora dintr-o biserică susținută de stat, să recunoască autoritatea papală.
Înțelegerea a fost puternic criticată de Departamentul de stat al SUA și catolicii conservatori care afirmă că Vaticanul s-a vândut guvernului comunist.
Cardinalul Parolin a relatat că decizia de a reînnoi acordul a fost luată „în ultimele câteva zile” după discuții finale cu partea chineză, urmând ca anunțul oficial să fie făcut joi.
Oficialii Vaticanului susțin că acordul nu este perfect dar stabilește un dialog cu Beijingul după zeci de ani în care catolicii chinezi loiali papei au fost persecutați.
„Sperăm ca Biserica din China să-și poată redescoperi unitatea, mulțumită acestui acord, și ca prin această unitate să devină un instrument de răspândire a evangheliei în societatea chineză”, a declarat cardinalul Parolin, adăugând că „în ceea ce privește acordul, suntem mulțumiți”.
„Încă mai există numeroase alte probleme dar nu ne-am așteptat niciodată ca acordul să le rezolve pe toate”, a adăugat acesta.
Mulți analiști cred că înțelegerea este primul pas în construirea unor relații diplomatice cu Beijingul, ceea ce ar presupune ca sfântul scaun să își rupă legăturile cu Taiwanul.
„Pentru moment nu discutăm despre relații diplomatice”, a afirmat însă secretarul de stat al Vaticanului, precizând că „suntem concentrați pe Biserică”.
„Luăm lucrurile pas cu pas pentru normalizarea vieții Bisericii”, a subliniat acesta.
Citește și: