Viata impotriva destinului

Hunedoara, strada Libertatii, numarul 2. O curte de 108 metri patrati si o cocioaba din chirpici, construita acum mai mult de o suta de ani, ce abia depaseste 40 de metri patrati. Mizerie, igrasie si miros de saracie. O atmosfera ca acum doua sute de ani, cand oamenii traiau in cocioabe modeste si mizere. Pe scurt, locuinta in care o familie formata din cinci membri isi duce traiul zilnic.

In spatele Serviciului de Asistenta Sociala din municipiul Hunedoara, cinci suflete isi duc traiul in conditii greu de imaginat pentru societatea mileniului trei. Gardul vechi de lemn care imprejmuieste cocioaba sta sa cada, iar in curtea inghesuita domneste un miros puternic de mucegai, mizerie, saracie. Un catel si cateva rate incearca sa-si gaseasca locul in acest spatiu mult prea mic.

Tencuiala nu mai exista de mult, iar casa e pe punctul de a se darama. Acoperisul e mult prea vechi si prea uzat, asa ca de fiecare data cand ploua, apa patrunde in casa.

Familia Scrob traieste in aceste conditii din 1998. Mircea, capul familiei, este tamplar de meserie, insa momentan nu are un loc de munca. Sotia lui, Carmen, este asistenta medicala la Ghelari, iar cei doi copii, Nicu si Monica, sunt elevi in clasa a saptea, respectiv a cincea. Mama lui Carmen are 58 de ani si este pensionara. Sufera de diabet, este dependenta de insulina.

De un an de zile poarta si o sonda, pentru ca nu-si permite sa-si cumpere scutece pentru adulti. Desi starea ei de sanatate e grava, batrana zambeste fericita ori de cate ori cate un musafir ii trece pragul. Toti cei cinci membri ai familiei Scrob traiesc dintr-un salariu si o pensie modesta, dar au credinta ca intr-o zi Soarele va rasari si pe strada lor, strada Libertatii…

Inceputul sfarsitului

Carmen Scrob a fost unicul copil al familiei sale. Cu toate astea, de mica a fost infiata de bunici. Ei au crescut-o si au indrumat-o in viata. Cand acestia au murit, Carmen avea dreptul la jumatate de casa, cealalta jumatate revenind matusii sale.

Femeia era deja casatorita, avea un copil mic, si nu si-a putut permite sa-si despagubeasca matusa, asa ca unica solutie a fost sa-i vanda jumatatea ei de casa. Familia s-a mutat apoi, pentru o vreme, la parintii lui Mircea, dar nu exista nu exista posibilitatea de a face naveta. In 1998, contra sumei de 24 milioane lei, familia Scrob a achizitionat casa in care locuiesc in prezent. Acesta a fost inceputul sfarsitului unei vieti decente…

„Mami, te rog, nu plange!”

Nicu si Monica sunt copii modesti. Inteleg situatia cu care se confrunta familia si nu au pretentii materiale. Marele lor vis a fost sa aiba un calculator. Mama s-a zbatut si a achizitionat unul la mana a doua. Acum sta pe dulap, pentru ca s-a stricat deja. Copiii sunt curati, frumos pieptanati si foarte respectuosi.

In camera plina de igrasie stau insirate pe scaune hainutele curate si calcate cu care copiii merg la scoala. Nicu e mai sociabil, vorbeste mai mult. Ne spune ca la scoala copiii il necajesc mereu. „Rad de mine ca stau intr-o cocioaba, dar eu incerc sa nu-i bag in seama. In pauze imi iau surioara de mana si ne jucam amandoi. Numai noi doi”, spune copilul cu lacrimi in ochi.

Fetita e inteligenta, ii place mult limba engleza si da primele semne de cochetarie. Tanjesc amandoi dupa o viata normala, poate au si vise, idealuri, dar nu le spun nimanui, de frica sa nu-si vada mama plangand. Au invatat cateva luni de zile la lumina unei lampe cu petrol, pentru ca parintii nu au avut posibilitatea sa mai plateasca curentul electric.

Au indurat frigul iernii pentru ca nu intotdeauna au avut lemne in curte. Dar aceste neajunsuri nu le-au afectat rezultateale scolare, ci din contra, i-au ambitionat si mai mult.

Intrebam de pachetelul de la scoala. Nu le-a lipsit niciodata, chiar daca uneori acesta insemna o felie de paine cu unt. Sarbatorile de iarna ori Sfintele Pasti nu au insemnat pentru familia Scrob cadouri scumpe ori vacante la munte. „E ciudat, dar intotdeauna am avut sarbatori fericite. Am fost impreuna, sanatosi, iar acest lucru a contat cel mai mult”, spune Carmen plangand. „Mami, te rog nu plange, o sa fie bine”, o roaga Monica cu lacrimi in ochi.

Lectia de optimism

Familia Scrob nu cere mila, dar orice ajutor, oricat de mic, le-ar putea indulci viata grea. Le e greu, dar au speranta ca totul va fi bine. Apreciaza ajutorul pe care l-au primit, atat de la autoritati, cat si de la localnici. Sunt constienti insa ca totul are o limita.

Poate de aceea nu au facut niciodata nici o sesizare la autoritati, fapt confirmat de Sabina Costache, de la Serviciul de Asistenta Sociala Hunedoara: „Nu au cerut niciodata nimic, dar noi i-am ajutat din oficiu, cu tot ce am putut”. Pentru ca au depasit plafonul impus de lege, familia Scrob nu a putut beneficia de alocatia complementara pentru copii. Cu toate acestea, nu dispera.

Carmen viseaza, ca orice femeie, sa aiba o casa frumoasa. Ar vrea sa renoveze locuinta, dar nevoile sunt multe, iar materialele de constructie sunt mult prea costisitoare pentru posibilitatile lor. Dar nu-si pierde speranta. Isi priveste mandra copiii si zambeste fericita. Are o familie unita si asta ii da puterea de a merge mai departe. Oricat de departe va fi nevoie…