Sari direct la conținut

Vicepremierul rus Denis Manturov și doi oficiali ai penitenciarelor ruse care au recrutat pentru Wagner, sancționați de Marea Britanie

HotNews.ro
Denis Manturov, Foto: BERND VON JUTRCZENKA / AFP / Profimedia
Denis Manturov, Foto: BERND VON JUTRCZENKA / AFP / Profimedia

Regatul Unit a anunțat miercuri noi sancțiuni care vizează personalitățile ruse, printre care vicepremierul rus Denis Manturov și Arkadi Gostev, directorul serviciului federal al penitenciarelor ruse, care a recrutat criminali pentru a-i trimite să lupte în Ucraina, relatează AFP și Guardian.

Vicepremierul rus Denis Manturov, responsabil în special conform Londrei pentru echiparea trupelor mobilizate, este unul dintre cei 22 de oficiali ruși care vor fi vizați de aceste sancțiuni, care includ înghețarea activelor și interzicerea deplasărilor în Regatul Unit.

Au fost vizați, de asemenea, guvernatori locali din regiuni în care au fost înrolați „un număr semnificativ” de recruți după anunțul lui Putin de la sfârșitul lunii septembrie de mobilizare „parțială” a sute de mii de rezerviști ruși pentru a merge să lupte în Ucraina, potrivit Ministerului de Externe britanic.

Printre cei 1- guvernatori și șefi regionali se numără responsabili din Daghestan, Ingușeția și Calmîchia.

„Decizia regimului rus de a mobiliza parțial cetățenii ruși a fost o încercare disperată de a-i doborî pe vitejii ucraineni care își apără teritoriul. Este un eșec”, a declarat ministrul britanic de externe James Cleverly.

„Astăzi îi sancționăm pe cei care au implementat această recrutare și au trimis mii de cetățeni ruși să lupte pentru războiul ilegal și plin de ură al lui (Vladimir) Putin”, a adăugat el.

Arkadi Gostev, directorul serviciului federal al penitenciarelor ruse, și Dmitri Bezrukikh, șeful unui serviciu penitenciar regional, se numără și ei printre cei 22 de funcționari sancționați.

Potrivit diplomației britanice, cei doi bărbați ar fi colaborat îndeaproape cu conducerea grupului paramilitar Wagner pentru a întări trupele cu deținuți din închisorile rusești.

„Au recrutat infractori, inclusiv criminali și prădători sexuali, în schimbul grațierii președintelui Putin”, a spus diplomația britanică.

Londra, unul dintre cei mai importanți susținători ai Kievului de la invazia rusă din 24 februarie, a emis sancțiuni care, potrivit guvernului, vizează „1.200 de persoane și peste 120 de entități, înghețând activele a 19 bănci rusești (…) de la începutul invaziei.

Activele rusești înghețate de Regatul Unit se ridică la 18,4 miliarde de lire sterline (21,3 miliarde de euro) ca parte a sancțiunilor britanice împotriva Moscovei, potrivit cifrelor publicate la jumătatea lunii noiembrie de Trezorerie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro