Vicepremierul rus Dmitri Rogozin: Speram ca Barack Obama, la al doilea mandat, va fi mai flexibil in privinta scutului antiracheta din Europa. Noi suntem baietii rai, nu credem in vorbe
Rusia spera ca presedintele Barack Obama va fi mai flexibil in privinta scutului american antiracheta din Europa in perioada celui de-al doilea mandat al sau, afirma vicepremierul Dmitri Rgozoin, care este si reprezentant special pentru Transnistria, citat de agentia RIA Novosti.
„Speram ca acum, dupa realegerea sa, presedintele Obama va fi mai flexibil in a lua in calcul opiniile Rusiei si ale altor state legate de configuratia scutului antiracheta al NATO”, a precizat Dmitri Rogozin, care are in subordine complexul militaro-industrial al Rusiei.
Rogozin a reafirmat dorinta Rusiei ca Statele Unite sa ofere asigurari juridice scrise ca acest scut nu va fi indreptat impotriva sa, ceea ce Washingtonul a refuzat pana in prezent.
„In ceea ce priveste declaratiile publice ca scutul american nu este impotriva Rusiei, noi nu credem doar in vorbe. Mihail Gorbaciov credea in vorbe, dar noi nu credem”, a precizat Rogozin, care a fost in trecut ambasador al Moscovei la NATO.
„Noi suntem, stiti, baietii rai”, a glumit Rogozin, lao conferinta internationala dedicata armelor atomice si securitatii mondiale.
Referirea sa la Gorbaciov este legata de informatiile potrivit carora fostul lider sovietic ar fi primit asigurari ca, daca va fi de acord cu dezmembrarea Zidului Berlinului, NATO nu isi va extinde granitele vestice.
Agentia semioficiala de stiri a Rusiei comenteaza ca este foarte probabil ca afirmatiile lui Rogozin sa fie folosite de adversarii lui Obama, dupa incidentul microfonului deschis de la Seul, din primavara acestui an, care a surprins o convorbire privata intre presedintele de atunci al Rusiei, Dmitri Medvedev, si Barack Obama. Atunci, Obama ii spunea lui Medvedev sa-i transmita lui Puitin ca va putea sa fie „mai flexibil” in privinta scutului antiracheta daca va fi reales.
Statele Unite afirma ca acest scut, ale carui componente vor fi gazduite si de Romania, este destinat asigurarii protectiei fata de atacurile unor state precum Iranul sau Coreea de Nord, dar Rusia se teme ca i-ar putea destabiliza capacitatea de disuasiune nucleara.