Victimele lui Adrian Nastase
De ele se vorbește mult mai puțin, și aproape niciodată în acești termeni. Sunt cei de care fostul premier s-a folosit, punându-i în situația de a încălca legea, fie în cursul comiterii infracțiunilor, fie în cursul apărării de justiție. Să fim bine înțeleși, sunt aici două lucruri care nu se exclud: faptul că oamenii aceștia îi sunt, de asemenea, și complici. Sunt adesea vinovați din punct de vedere moral, și peste îndoială rezonabilă vinovați din punct de vedere penal.
Dar sunt și victime. Haide să luăm cazul lui Ioan Păun, care lămurește ce zic mai sus. Fostul consul din Shanghai a depus mărturie de partea acuzării în cazul Zambaccian. Ulterior, Adrian Năstase i-a cerut să-și schimbe declarația, amenințându-l cu ruinarea carierei diplomatice. Trebuie spus că pe-atunci acuzatul era președinte al Camerei Deputaților, avea încă pârghii de putere destule. Dl Păun n-a cedat șantajului, din contră, l-a denunțat și l-a probat împreună cu procurorii și Octavian Crețu, cel prin care amenințarea urma să fie transmisă.
Iar A. Năstase a fost ieri condamnat definitiv (și) pentru această infracțiune. Dar dacă dl Păun ar fi cedat? Ar fi comis o infracțiune, desigur, și i-ar fi devenit complice acuzatului. Dar nu i-ar fi fost oare și victimă? Sigur, nu toți sunt în situația lui. Irina Jianu a fost complice mai degrabă din ambiție, lăcomie și amoralitate [1]. Poate și ceilalți din ”Trofeul Calității” sunt în aceeși situație, nu știu sigur.
În schimb, inculpatul Grăjdan, cel care dă numele categoriei, nu știm să fi profitat de pe urma complicității care i-a adus un dosar penal. Poate a fost convingere sinceră, sau loialitate prost înțeleasă… Dar putem exclude orice formă de presiune politică? Sigur ar fi procedat la fel, fără să-i comande sau să-l ”roage” cineva asta, după tipicul din cazul Păun? Nu cred, țineți minte modul în care a fost numit, pare să fi fost un om cu o misiune dată de alții.
Ultimul adăugat pe listă este un expert tocmit de instanță să facă expertiza în Zambaccian, procurorii spun că a făcut exces de zel, de partea acuzatului. Aceeași întrebare: de ce? Este exclus să considerăm că va fi fost orice fel de presiune asupra lui? Nu cred. Revenind la episodul Ioan Păun – Octavian Crețu. Am citit pledoaria apărării dlui Năstase (ca paranteză, mereu fac asta, în astfel de cazuri, și invit pe oricine să facă la fel).
Între altele, avocații dlui Năstase afirmă, și presa de partid preia ca fapt, că Octavian Crețu ar fi fost folosit pe post de agent provocator. Prietenul lui Ioan Păun l-ar fi determinat, zice-se, pe Adrian Năstase să comită sau să continue infracțiunea de șantaj, ca să-l înregistreze și să-l denunțe. Dacă ar fi așa ar fi extrem de grav. Dar nu este. Stenogramele sunt publice, le poate verifica oricine în căutarea ”provocării” făcute de dl Crețu.
Îndeajuns să spun că primul lucru pe care i-l cere dl Năstase înainte de convorbire este să scape de telefon, că-i e teamă. De ce se va fi temut premierul? Că va fi provocat și va ceda? Dar provocarea este interzisă de lege, iar dacă îi e interzis unui agent al statului să creeze o situație fără de care infracțiunea nu s-ar fi produs, n-ar trebui ca măcar judecata morală să condamne demnitarul care a provocat același lucru? Presa de partid plânge pe umerii celorlalți condamnați în cazul Trofeul Calității, de exemplu, victime – spun ei – ale justiției ”politizate” de știm-noi-cine.
Nu, dacă sunt victime, nu neapărat inocente, sunt ale lui Adrian Năstase. Iar din rechizitoriu mai aflăm un element în aceeași direcție. Dl Păun a fost convins să denunțe procurorii în momentul în care a constatat că proprii avocați, care erau angajați de și lucrau pentru Adrian Năstase, încercau să-l scoată pe el vinovat, după ce i-au sugerat că ar putea fi ”scos din țară”. Transformat cu alte cuvinte într-un țap ispășitor, după tipicul Irinei Jianu.
Am văzut ceva asemănător în cazul ”Trofeul Calității”, când, surprinzător, avocații coinculpaților solicitau martorilor să declare că Adrian Năstase n-a fost implicat, declarație care n-ar fi ajutat cu absolut nimic clienților lor.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro