Sari direct la conținut

Victor Rebengiuc implineste astazi 81 de ani. La multi ani, maestre!

HotNews.ro
Victor Rebengiuc, Foto: TVR
Victor Rebengiuc, Foto: TVR

Marele actor Victor Rebengiuc implineste luni, 10 februarie, varsta de 81 de ani. Cu aceasta ocazie, luni de la ora 19.10, TVR 2 difuzează piesa „O scrisoare pierdută” de I.L Caragiale, în regia lui Liviu Ciulei (din Arhiva de Aur TVR), in care actorul joacă rolul lui personajului Ştefan Tipătescu.

In piesa „O scrisoare pierdută”, a cărei regie poartă semnătura unei personalităţi artistice care a marcat teatrul ultimului secol – Liviu Ciulei, interpretarea personajelor comediei caragialeşti este semnata de nume mari ale scenei romanesti. Lui Victor Rebengiuc i s-au alăturat alţi seniori ai artei teatrale româneşti: Mariana Mihuţ, Fory Etterle, Petre Gheorghiu, Dem Rădulescu, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Jean Reder, Simion Hetea, Ştefan Bănică Sr., Aurel Cioranu.

O scrisoare de amor trimisă de un „becher”, persoană importantă, unei doamne respectabile, din lumea „bună”, tulbură liniştea din „capitala unui judeţ de munte”, în preajma alegerilor…

„Selecţia pieselor de teatru din Arhiva de Aur a Televiziunii Române este un prilej de readucere în viziunea şi în conştiinţa publicului a valorilor teatrului românesc. Sunt opere, creatori şi interpreţi care au făcut şi fac istorie în continuare. Aceste producţii ne fac, din nou, contemporani cu spiritul vremurilor în care au fost realizate, cu personalitatea autorilor şi cu operele în sine, mai ales pentru că aceste spectacole sunt mărturii de artă şi de viaţă ale unor personalităţi de geniu”, spune Demeter Andras, coordonator cu atribuţii de Director al Casei de Producţie TVR.

În seria capodoperelor din „Arhiva de Aur TVR” se înscrie şi „O scrisoare pierdută”, preluată de TVR în 1982, în versiunea pusă în scenă de maestrul Liviu Ciulei la Teatrul „L.S. Bulandra” (prima reprezentaţie – 1972). Povestea scrisorii pierdute împlineşte anul acesta 130 de ani de la premiera absolută a piesei lui Caragiale, care a avut loc la 13 noiembrie 1884, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Victor Rebengiuc (născut la 10 februarie 1933 în București), este un actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce, care a adus o contribuție importantă la dezvoltarea teatrului și cinematografiei românești. Performanțele sale artistice sunt legate și de importante roluri în teatrul de televiziune și în Teatrul Radiofonic Național.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Printre rolurile sale din teatru se numără: Jim Curry, din „Omul care aduce ploaia”, de R. Nash, în regia lui Liviu Ciulei, Pierre – „Nebuna din Chaillot”, de J. Giraudoux, regia Liviu Ciulei, Walter Lee – „Un strugure în soare”, de L. Hausburry, regia Lucian Pintilie, Orlando – „Cum vă place”, de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Tipătescu – „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, regia Liviu Ciulei, Lear – „Regele Lear”, de William Shakespeare, regia Dragoş Galgoţiu, Marat – „Sade”, de Peter Weiss, regia Silviu Purcărete, Claudius – „Hamlet”, de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei.

Printre filmele importante din cariera lui Victor Rebengiuc se numără „Pădurea spânzuraţilor”, în regia lui Liviu Ciulei – premiat la Festivalul de la Cannes, în 1965 -, „Tănase Scatiu”, în regia lui Dan Piţa, „De ce trag clopotele, Mitică?”, în regia lui Lucian Pintilie, „Faleze de nisip”, de Dan Piţa, „Moromeţii”, de Stere Gulea (premii la festivalurile din San Remo – Italia şi Santarem – Portugalia), „Balanţa”, de Lucian Pintilie, şi „Medalia de onoare”, de Călin Netzer.

Din 10 februaruie 2011, actorul Victor Rebengiuc are o stea pe Walk of Fame-ul autohton din Piata Timpului (langa magazinul Cocor din Capitala).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro