Sari direct la conținut

VIDEO Accident bizar în China. Doi bărbați au murit după ce o mașina electrică a plonjat de la etajul trei

HotNews.ro
VIDEO Accident bizar în China. Doi bărbați au murit după ce o mașina electrică a plonjat de la etajul trei

Două persoane și-au pierdut viața după ce o mașină electrică a producătorului chinez Nio a căzut de la etajul trei al sediului companiei din Shanghai, a anunțat producătorul într-un comunicat, susținând că teribilul accident „nu are legătură cu vehiculul”, relatează BBC, potrivit news.ro.

Un membru al personalului şi un angajar al unei companii partenere au murit în accident.

Incidentul a avut loc miercuri, în jurul orei locale 17.20, a precizat compania. Persoanele care au murit se aflau în interiorul vehiculului, când acesta a căzut din clădire.

Compania spune că anchetează accidentul

Nio susţine că a început imediat o anchetă asupra incidentului, în cooperare cu oficialii guvernamentali.

Zona de la al treilea etaj de unde a căzut maşina a fost descrisă în moduri diferite ca un showroom, o unitate de testare sau o parcare.

„Compania noastră a colaborat cu departamentul de securitate publică pentru demararea anchetei şi analizarea cauzei accidentului. Pe baza analizei situaţiei de la faţa locului, putem confirma iniţial că acesta a fost un accident (nu cauzat de vehicul)”, a anunţat compania chineză într-un comunicat.

„Suntem foarte trişti cu privire la acest accident şi dorim să exprimăm cele mai profunde condoleanţe colegului nostru şi angajatului companiei partenere care şi-a pierdut viaţa. A fost înfiinţată o echipă care să ajute familiile”, se mai arată în comunicat.

Internauții critică compania

Comunicatul a lui Nio pe platforma Weibo a atras peste 1.000 de comentarii într-o jumătate de oră, dar a fost ulterior eliminat.

Ultima propoziţie a declaraţiei, respectiv accidentul ”nu are legătură cu vehiculul în cauză” a declanşat multe răspunsuri furioase din partea utilizatorilor reţelei sociale.

Un comentariu susţinea că declaraţia „arată sângele rece al capitalismului”, în timp ce altul afirma că „ultima propoziţie este atât de indiferentă. Ei (şoferii de testare) au venit să testeze vehiculul, dar tu spui că (accidentul) nu are nimic de-a face cu vehiculul?”.

Compania a revenit cu o declarație schimbată

Compania auto a postat ulterior o versiune revizuită a declaraţiei, care se referă în continuare la incident ca fiind un accident, dar acum propoziţia „nu a fost cauzat de vehicul” este pusă între paranteze, aparent. Toate comentariile la noua postare sunt „Odihnească-se în pace”.

Nio mizeaază foarte mult pe bateriile interschimbabile din maşinile sale ca o modalitate de a depăşi preocupările clienţilor cu privire la încărcarea frecventă.

Compania a fost numită uneori drept „ucigaşul Teslei” din China, cu referire la rivalitatea sa cu multimiliardarul Elon Musk, producătorul de maşini electrice din Statele Unite, care are o fabrică importantă în Shanghai.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro