Sari direct la conținut

VIDEO Actorul Alain Delon, decorat de Zelenski. „Nu sunteți singur”

HotNews.ro
Alain Delon, Foto: Valery HACHE / AFP / Profimedia
Alain Delon, Foto: Valery HACHE / AFP / Profimedia

Președintele Volodimir Zelenski a acordat Ordinul de Merit actorului Alain Delon, care a fost plasat sub tutelă judiciară, relatează Ukrainska Pravda.

Acordarea Ordinului a fost anunșată de către ambasatorul Ucrainei în Franța, Vadim Omelcenko, pe Facebook, și la televiziunea franceză.

Ambasada Ucrainei a subliniat că Delon, în vârstă de 88 de ani, a fost un susținător vocal al Ucrainei încă de la începutul războiului.

Ambasadorul a amintit că Delon a recitat un poem de Taras Șevcenko și că a dialogat în 2022 cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski – el însuși fost actor – în cadrul unui interviu moderat de Cyril Viguier pentru TV5 Monde. Aici Delon și-a exprimat admirația pentru președintele Zelenski.

  • „Domnule Delon, înțeleg că situația dumneavoastră nu este ușoară și vreau să știți că nu sunteți singur… Aveți mulți admiratori și oameni care te iubesc. Eu și poporul meu suntem alături de partea dvs”, a spus ambasadorul Ucrainei în Franța, Vadim Omelcenko.

TV5 Monde subliniază că gestul este unul rarisim și inedit față de un străin.

Actorul Alain Delon, 88 de ani, a fost plasat sub tutelă consolidată de către justiţie la începutul lunii aprilie.

Legendarul star de cinema, care a suferit un accident vascular cerebral în 2019 și suferă și de limfom (cancer al sistemului limfatic), fusese plasat sub protecție judiciară din ianuarie, cu numirea unui reprezentant desemnat de tribunal „pentru îngrijirea sa medicală”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro