VIDEO Afganistan: Talibanii au ucis un cântăreţ de muzică tradiţională. „L-au împuşcat în cap la fermă”
Un luptător al talibanilor a ucis un cântăreţ de muzică tradiţională în provincia Baghlan din Afganistan, a anunţat, duminică, familia artistului, potrivit Associated Press, citat de News.ro.
Fawad Andarabi a fost împuşcat mortal vineri, într-o localitate aflată la aproximativ 100 de kilometri nord de Kabul.
Anterior, talibanii au mai fost la locuinţa lui Andarabi şi au percheziţionat-o şi chiar au băut ceai cu muzicianul, a declarat fiul bărbatului, Jawad Andarabi. Însă vineri situaţia a fost diferită.
„El era un om inocent, un cântăreţ care doar îi distra pe oameni. L-au împuşcat în cap la fermă”, a spus Jawad Andarabi.
Fiul cântăreţului a cerut să se facă dreptate, iar un consiliu local taliban a promis că ucigaşul bărbatului va fi pedepsit.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că insurgenţii vor ancheta incidentul, însă el nu are detalii cu privire la acest caz.
Folk singer Fawad Andarabi dragged from home and shot after Taliban outlaw music | News | The Times https://t.co/ofR7EryLnm
— The Other Mork (@Theothermork) August 29, 2021
#AFG “Fawad Andarabi a local singer was shot dead by Taliban in Kishaan village in Andarab district in Baghlan province.” Multiple residents from Anadarab tells me. pic.twitter.com/6UWKrRWanw
— BILAL SARWARY (@bsarwary) August 28, 2021
Another song of slain folk-singer, Fawad Andarabi, who has been brutally murdered by the Taliban yesterday in Kishnabad village, #Andarab of Baghlan. pic.twitter.com/4qHFIr3NBy
— Bamiyan | بامیان (@BamiyanLove) August 28, 2021