Sari direct la conținut

VIDEO „Ai, ai, ai!”: Armata ucraineană a primit un nou tip de rachetă pentru ofensiva de primăvară

HotNews.ro
Lansarea unei rachete TOW, Foto: Operation 2022 / Alamy / Profimedia Images
Lansarea unei rachete TOW, Foto: Operation 2022 / Alamy / Profimedia Images

O nouă înregistrare video apărută pe rețelele de socializare de militarii ucraineni arată că aceștia au primit un nou tip de rachetă produsă în Statele Unite cu capabilități remarcabile.

După cum notează administratorii paginii Ukraine Weapons Tracker, este vorba de o rachetă din „familia” TOW („Tube-launched, Optically tracked, Wire-guided”), un model BGM-71H-1-RF TOW BB.

Ghidate prin frecvențe radio, aceste rachete au fost proiectate să fie folosite împotriva unor poziții fortificate, putând penetra cu ușurință ziduri cu o grosime de până la 20 de centimetri, chiar dacă sunt dublu ranforsate.

În cazul de față însă militarii ucraineni au testat racheta pe ceea ce pare un blindat rusesc aflat la liziera unei păduri (la origini rachetele TOW sunt unele anti-tanc), rezultatul fiind unul spectaculos, după cum subliniază și acea exclamație a unuia dintre soldații ucraineni chiar în ultimele secunde ale înregistrării.

În înregistrare se poate observa de asemenea că lansatorul rachetei a fost montat pe un vehicul Humvee, de asemenea primit de Ucraina din partea Statelor Unite.

Pregătiri pentru ofensiva de primăvară a armatei ucrainene?

În mod interesant, această înregistrare video a apărut pe rețelele de socializare în contextul unor zvonuri tot mai insistente cu privire la lansarea în curând a mult așteptatei ofensive de primăvară a armatei ucrainene.

Întrebat despre acest lucru miercuri seara într-un interviu acordat societății de radiodifuziune a Estoniei, ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov a temperat oarecum speculațiile afirmând că ofensiva „va depinde de condițiile meteo”.

„În timpul primăverii avem un teren foarte umed. Și știți, nu poți folosi decât vehicule cu şenile, de exemplu”, a explicat el.

Aceasta a fost o problemă pentru forțele ucrainene și în timpul contraofensivei din Herson, când infama „rasputița”, cum este cunoscut sezonul ploios în Ucraina, Rusia și Belarus, a dus la împotmolirea temporară a atacurilor ucrainene.

Cu toate acestea, Reznikov a declarat miercuri că noua ofensivă a Ucrainei ar putea fi declanșată în următoarele două luni și că armata vrea să folosească și noile tancuri Leopard 2 primite din Occident în cadrul acesteia.

Comentariile sale au venit după ce mai devreme în cursul zilei de miercuri pe rețelele de socializare a apărut o înregistrare video care arată că Ucraina a mobilizat un număr uriaș de tancuri și blindate undeva în țară.

O rachetă pentru penetrarea liniilor de apărare ale rușilor

Apariția înregistrării cu racheta BGM-71H-1-RF TOW BB este interesantă deoarece aceasta poate fi folosită tocmai împotriva fortificațiilor construite de ruși în cadrul liniilor defensive pregătite de armata lui Vladimir Putin.

Numeroase fotografii și filmări apărute pe rețelele de socializare începând cu toamna anului trecut au arătat că forțele ruse au început să construiască linii defensive fortificate în practic toate teritoriile pe care le-a ocupat, de la Crimeea în sud, la Herson, Zaporojie și Lugansk mai la nord.

În unele cazuri Rusia a construit fortificații și în zone în care Ucraina nu va ataca probabil niciodată, Kievul dând asigurări repetate Occidentului că nu va ataca teritoriul rus, ci doar își va elibera propriile teritorii ocupate ilegal de Moscova.

Fortificațiile pregătite cu atenție în prealabil au fost una dintre marile probleme cu care s-au confruntat trupele ucrainene și în timpul contraofensivei din Herson, unii militari ai Kievului povestind cum tancurile rusești obișnuiau să iasă rapid din acestea pentru a trage asupra lor, înainte de a se retrage din nou la adăpostul unor poziții aproape invulnerabile.

Militarii ucraineni care au discutat cu jurnaliștii occidentali care au primit permisiunea să viziteze zonele din apropierea frontului au relatat că aceste linii defensive fortificate și construite în adâncime au fost unul dintre motivele principale pentru care au înregistrat pierderi uriașe în prima fază a contraofensivei din Herson.

Urmărește ultimele evoluții din a 400-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro