VIDEO Alegeri Moldova / Atac cu teme ale propagandei ruse din partea candidatului sustinut de Kremlin: Igor Dodon insinueaza ca Maia Sandu ar face parte din comunitatea LGBT
Igor Dodon, candidatul sustinut de Moscova in alegerile prezidentiale din Republica Moldova, a inceput sa foloseasca una dintre temele favorite ale propagandei rusesti: valorile traditionale vs. minoritatile sexuale. Dodon a sugerat in timpul dezbaterii de la Pro TV Chisinau cu Maia Sandu ca aceasta ar face parte din comunitatea minoritatilor sexuale si i-a cerut sa spuna de ce sustine comunitatea LGBT.
Maia Sandu a respins insinuarile lui Dodon si l-a acuzat pe contracandidatul sau ca raspandeste „minciuni” pentru a speria si a diviza cetatenii moldoveni.
Dodon a spus la finalul schimbului de replici ca „lasam acest subiect pentru data viitoare”.
Amorsarea acestei dezbateri vine pe fondul aparitiei unor afise de campanie in care Maia Sandu e acuzata ca ar fi membra a unei minoritati sexuale. Tema minoritatilor sexuale e una extrem de sensibila in societati precum Republica Moldova sau Romania, unde o parte insemnata a cetatenilor se pozitioneaza in apararea valorilor traditionale, la fel ca si bisericile ortodoxe din ambele tari.
Fragmentul din dezbaterea de la Pro TV Chisinau (min. 12.45 din inregistrarea video):
Igor DODON: Valorile noastre sunt crestin ortodoxe, e un lucru extrem de important. Minoritatile sexuale va sustin ca presedinte. Trebuie sa stim cine vrea sa fie presedinte. Cum vreti sa-i promovati in Republica Moldova? De ce va sustin pe dvs? Poate faceti parte din grupul acesta?
Maia SANDU: Eu zic sa-i intrebati pe ei. Sa-l intrebam pe mitropolitul Moldovei, am aici scrisoarea itropolitului Moldovei care imi multumeste pentru colaborare in perioada in care eram ministru. Eu sunt crestina, raspanditi minciuni. Minciuna si hotia sunt pacatele cele mai mari. Valori crestine nu inseamna sa te duci la biserica sa iti faci poze. Va rog sa nu credeti minciunile pe care le raspandesc Dodon si partidul lui. Ei incearca sa ne sperie, sa ne divizeze, el nu poate sa fie un presedinte al tuturor oamenilor.
Igor Dodon: Nu aveti nimic cu acest grup?
Maia Sandu: Nu.
Igor Dodon: Sigur?
Maia Sandu: Sigur. E o minciuna.
Igor Dodon: Acest subiect il lasam pentru data viitoare.
Moderatorul Lorena Bogza: Oamenii cu alta orientare sexuala nu pot vota, votul lor e altfel?
Maia Sandu: Respect drepturile tuturor oamenilor, sunt stabilite in Constituie si legi. Dodon vine cu niste barfe care nu sunt adevarate.
Igor Dodon: Sunt categoric impotriva inregistrarii minoritatilor sexuale in Republica Moldova, sunt impotriva propagandei minoritatilor sexauel, impotriva legii votate. Pentru mine e principial ca legea (care confera drepturi minimale minoritatilor – n.red.) sa fie anulata.
Igor DODON: Eu sunt categoric impotriva propagandei minoritatilor sexuale si impotriva legii care a fost votata. Pentru mine este principial ca aceasta lege sa fie anulata si va fi cand voi ajunge presedinte.