Sari direct la conținut

VIDEO Alianța PSD-PNL a depus la Biroul Electoral lista cu candidații la alegerile europarlamentare / Ciolacu: După votul din 9 iunie vom vedea dacă această alianţă electorală se va transforma într-o alianţă politică

HotNews.ro
Nicolae Ciuca si Marcel Ciolacu, la BEC pentru depunerea listelor de candidaturi comune la europarlamentare, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Nicolae Ciuca si Marcel Ciolacu, la BEC pentru depunerea listelor de candidaturi comune la europarlamentare, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Alianța PSD-PNL a depus, vineri, la Biroul Electoral Central, lista cu candidații celor două partide la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Lista este deschisă de europarlamentarul PSD Mihai Tudose, urmat de Rareș Bogdan de la PNL. La europarlamentare candidează și Gabriela Firea.

„Eu am mare încredere în acest demers şi sunt convins că şi cetăţenii României văd în această listă comună un angajament al celor două partide pentru România”, a susținut liderul PNL, Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu a spus, la rândul lui, că decizia unei candidaturi comune a fost luată „nu pentru cele două partide, ci pentru stabilitate pentru dezvoltare”.

Ciolacu: După votul din 9 iunie vom vedea dacă această alianţă electorală se va transforma într-o alianţă politică

Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au fost întrebaţi, după depunerea listelor la BEC, dacă cele două partide vor avea liste comune și pentru alegerile parlamentare şi candidat comun la alegerile prezidenţiale, având în vedere că au împreună un sediu de campanie, care este fostul sediul al USL.

„Am fost la acel sediu pentru că era singurul sediu liber. Aşteptăm să vedem care va fi decizia şi votul de încredere pe care îl vom primi de la români. Ulterior, după 10 iunie, vom lua o decizie. Acum, în sediul de lângă Arcul de Triumf, funcţionează alianţa electorală pentru alegerile europarlamentare”, a declarat Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu a spus că după alegerile europarlamentare urmează să se decidă dacă alianţa electorală se va transforma şi într-una politică.

„Am făcut o coaliţie pentru guvernare într-un moment dificil al României şi pot să-mi permit şi de această dată să spun că avem un guvern funcţional, un guvern fără scandaluri, un guvern unde, indiferent de la ce partid suntem, ne simţim o echipă, funcţionăm în parametrii necesari de a face parte dintr-un guvern. Cel mai important lucru este votul românilor. După votul românilor vom vedea dacă această alianţă electorală se va transforma într-o alianţă politică. Cu certitudine, pe data de 10 iunie vom avea o şedinţă de coaliţie”, a susținut Ciolacu.

Noul sediu al Alianței Electorale PSD – PNL este în centrul Bucureștiului, lângă Arcul de Triumf, pe Kiseleff 57, același unde a stat USL, uniunea condusă de Victor Ponta și Crin Antonescu. Conform surselor HotNews.ro, 10.000 de euro pe lună a plătit PSD București pentru sediu, care a fost închiriat până la finalul anului electoral.

De altfel, vineri dimineață, înainte de a merge la BEC liderii PSD s-au întâlnit în curtea noului sediu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro