Skip to content
Ambulanța care a luat foc în localitatea Strunga, județul Iași. Foto: radioiasi.ro

VIDEO Ambulanță în flăcări, pe o șosea din Iași

Ambulanța a luat foc pe un drum european din județul Iași. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că nu există victime, conform Radio Iași.

Ambulanța a luat foc pe DN28 (E583), în localitatea Strunga din județul Iași.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, focul a pornit la compartimentul motor al autospecialei, care aparține Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că nu există victime și că la momentul izbucnirii incendiului în ambulanță nu se afla niciun pacient.

Focul a cuprins în totalitate ambulanța, iar flăcările s-au extins și la vegetația uscată din apropiere, potrivit ISU Iași.