Sari direct la conținut

VIDEO Antonescu: Traian Basescu a intrat in campanie electorala/ Dan Mihalachea fost inlocuit pentru declaratii nepotrivite, nu antiamericane. Demiterea nu are a face cu solicitarile presedintelui sau presupusa incompatibilitate

HotNews.ro

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marti, intr-oconferinta de presa, ca decizia de a-l inlocui nu pe Dan Mihalache din functia de secretar general adjunct al guvernului nu are de a face cu solictarile presedintelui Traian Basescu si nici cu acuzatiile de incompatibilitatea „nefondate” formulate vineri de Agentia Nationala de Integritate (ANI). Potrivit liderului liberal, „Dan Mihalachea fost inlocuit pentru declaratii nepotrivite, atentie, nu antiamericane. […] A facut, din calitatea sa oficiala, o declaratie nepotrivita, iar declaratiile nepotrivite se platesc”.

  • HotNews.ro a transmis LIVE TEXT declaratiile presedintelui PNL

Declaratii Crin Antonescu:

  • Ieri seara domnul Traian Basescu a facut niste declaratii publice.
  • Domnul Traian Basescu, dupa cum era de asteptat, a intrat in campanie electorala.
  • In cursul interventiei de ieri a facut, parca mai apasat ca niciodata, o serie de declaratii iresponsabile, profund daunatoare Romaniei.
  • In primul rand a afirmat ca Romania nu este un stat de drept, in ciuda faptului ca observatori straini au evaluat situatia si au declarat ca, in ciuda disputelor de asta-vara, Romania functioneaza ca un stat de drept.
  • Este o afirmatie foarte grava, defaimatoare la adresa Romaniei.
  • Daca Romania nu este stat de drept, care este rolul lui Traian Basescu?
  • Atunci Romania este un stat bananier.
  • S-a intamplat sau se intampla in Romania o lovitura de stat impotriva vointei sale?
  • Traian Basescu detine, nu legitim, dar legal, functia suprema, iar responsabilitatea sa trebuie sa fie maxima.
  • Traian Basescu a afirmat raspicat ca Romania nu este credibila, un lucru inacceptabil pentru un sef de stat.
  • Bineinteles ca Romania are probleme mari de credibilitate in diferite zone, dar ca aceste afirmatii sa fie facute de seful statului cred ca este fara precedent.
  • Traian Basescu invoca faptul ca anumite institutii ale statului – ANI, Parchetul General – sunt criticate public de oameni politici.
  • Am putea sa intrebam daca Traian Basescu, atunci cand ataca public Parlamentul si alte institutii, nu cumva se afla in aceeasi situatie. Nimeni nu l-a acuzat pe Traian Basescu ca incalca statul de drept cand critica Parlamentul.
  • In ceea ce priveste desemnarea premierului, domnul Traian Basescu a dat din nou un raspuns inacceptabil, periculos.
  • Nu a spus „voi desemna un premier luand act de vointa populara de la vot”.
  • Traian Basescu a raspuns „voi desemna un premier in conformitate cu interesul national”.
  • Traducerea mea este „voi desemna un premier dupa bunul plac”.
  • Eu, Traian Basescu, hotarasc care este interesul national si cine trebuie sa formeze Guvernul in Romania indiferent de rezultatul alegerilor.
  • Intra in registrul obisnuit al presedintelui-jucator, participant actriv la campanii electorale
  • Nimeni in USL, nimeni dintre cetatenii Romaniei care vor vota USL, nu este dispus sa ii permita unui presedinte impus impotriva voitei cetatenilor de catre CCR sa isi bata joc de statul de drept din Romania.
  • Nu presedintele impune agenda Senatului, a Parlamentului in general, nu hotareste ce e de votat.
  • Ii cere premierului sa faca o remaniere. Sigur, presedintele poate sa ceara orice dar o atributie de acest fel ii revine premierului.
  • Pornind de la ceea ce ANI, in prima zi de campanie, a formulat acuzatii de incompatibilitate impotriva a trei ministri si a secretarului general adjunct al guvernului, TB ii impune premierului si Guvernului sa se comporte in fata acestor acuzatii ca in fata unor sentinte. 
  • In privinta dl Dan Mihalache, acesta nu a fost inlocuit de premier din cauza acuzatiilor nefondate de incompatibilitate. Dan Mihalache a fost inlocuit pentru declaratii nepotrivite, atentie, nu antiamericane.
  • Parteneriatul roman cu SUA este un punct cardinal al politicii externe romanesti.
  • Dan Mihalache a facut, din calitatea sa oficiala, o declaratie nepotrivita, iar acestea se platesc.
  • Nu are a face aceasta decizie nici cu solicitarile si scrisorile dl Traian Basescu si nu are de a face cu tema presupusei incompatibilitati.
  • Exista discutia mereu cum sa facem incat sa dejucam, cum acesti oameni sa se apere mai convongator impotriva unor atacuri pe care TB si institutiile aservite le fac.
  • TB nu are cum sa evite, cu mijloacele pe care le cunoastem, ca in Romania mecanismul esential al alegerilor sa nu se produca.
  • Un raport MCV se construieste in timp, pe niste argumente.
  • Nu putem, pe o chestiune scoasa in prima zi de campanie de catre ANI, sa construim raportul MCV al Romaniei.
  • Domnul Silaghi, cu documentatie completa, se va adresa si forurilor europene, cu acest caz ANI.
  • A pune raportul MCV pe seama unor decizii ale Parlamentului care nu incalca nicio lege…
  • Camera Deputatilor, in termenii Constitutiei si legii, avea dreptul sa se pronunte intr-un fel sau altul.
  • Nicaieri nu scrie ca trebuia sa voteze ridicarea imunitatii sau ce era acolo. La Senat s-a dat un vot. Problema era de asumarea responsabilitatii Senatului.
  • Senatul a dat acest vot pentru a il absolvi moral pe Mircea Diaconu de o vina pe care nu o avea.
  • Toate hotararile discutabile sau nu ale unor instante au fost respectate, culminand cu hotararea de reinstalare a lui Traian Basescu.
  • Noi am avut in aceasta functie (de presedinte – n. red.) un om intai ales, apoi numit, care niciodata nu s-a cenzurat.
  • Despre cine n-a spus Traian Basescu tot felul de lucruri?
  • Atata timp cat un organism de presa nu-i convine, n-are nicio problema sa-l numeasca mafiot. Toate lucrurile acestea se aduna.
  • Inclusiv in PDL, chiar daca ei nu au ajuns inca la pozitia verticala, sa poata sa vorbeasca.
  • Nenorocirea Romaniei e ca avem de suportat, atata cat vom mai avea de suportat, un personaj care data fiind functia sa, aduce prejudicii.
  • Fara indoiala ca activitatea lui Dan Mihalache – publica, politica – va continua.
  • Parteneriatul intre SUA si Romania nu poate fi pus in discutie in functie de Horia Georgescu sau altceva.
  • Parteneriatul nu poate fi pus la indoiala, e un punct constant in politica administratiilor americane.
  • Domnul Silaghi a dat toate explicatiile necesare si le va da in continuare. Imi este foarte clar ca e un om acuzat pe nedrept.
  • Nu eu decid daca acuzatiile sunt corecte sau nu, nu pot decat sa respect prezumptia de nevinovatie si sa fiu solidar cu dreptul fiecarui om de a se apara.
  • Ar trebui facut un bilant – cate din acuzatiile ANI s-au dovedit intemeiate? ANI nu este tribunal.
  • Am vrut, cu dl Ponta, sa facem o alta lege electorala pentru a reduce numarul de parlamentari.
  • Si din randurile noastre au existat rezerve (USL – n.red.). Se putea face, cred ca trebuia facuta.
  • In Constitutia urmatoare, un capitol important trebuie sa fie Parlament bicameral dar cu 300 de parlamentari.
  • De vreme ce PNL nu a luat decizia de a cere premierului inlocuirea niciunuia dintre ei, inseamna ca sunt buni sa fie intr-un Guvern si pot fi si in celalalt.
  • Din punctul de vedere al activitatii lor, toti pot face parte dintr-un nou Guvern (despre ministrii incompatibil – n.red).
  • Nu avem in acest moment aceasta formula pregatita, discutam asupra structurii Guvernului. E posibil sa nu se regaseasca niciunul, dar asta nu inseamana ca nu sunt buni.
  • Nimeni nu-si doreste o criza politica. Nu ne-am dorit niciodata. Dar nimeni nu va permite sa facem alegeri degeaba in Romania.
  • Sa vina domul Basescu sa zica „Eu si cu Lazaroiu am hotarat asa”
  • Noi nu discutam acum despre suspendare si un alt referendum, discutam despre alegeri corecte.
  • Am fost intrebat la un post comercial de mare succes despre suspendare. O saptamana s-a vorbit despre suspendare
  • Nu avem subiectul suspendarii in acest moment.
  • Despre legea referendumului: Avem o lege care e in vigoare, cand vom avea initiativa de a modifica aceasta lege va vom anunta.
  • Ma uitam aseara cum presedintele Romaniei pus de CCR radia de bucurie sa spuna ca suntem o tara de rusine unde vin observatori.
  • In seria declaratiilor iresponsabile a mai fost inca una: ca au fost fraude uriase (la referendum – n.red.), in ciuda faptului ca in toate zonele unde au vrut sa ancheteze procurorii s-au dat niste verdicte. Stim ca un numar de 55 de mii de voturi sunt cu probleme.
  • Cum vii ca presedinte, dupa ce lucrurile astea s-au cercetat, sa spui ca sunt fraude uriase? Pentru ca esti iresponsabil.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro