VIDEO ARHIVA Actrita Emmanuelle Riva, cunoscuta pentru rolul din "Amour", a murit la varsta de 89 de ani
Actrita franceza Emmanuelle Riva, cunoscuta pentru rolurile din filme ca „Hiroshima mon amour” (1959), regizat de Alain Resnais, si „Amour” (2012), in regia lui Michael Haneke, pentru care a primit o nominalizare la Oscar, a murit la varsta de 89 de ani, anunta AFP.
Emmanuelle Riva a murit vineri dupa-amiaza, la Paris, dupa o lunga suferinta, au decalarat apropiatii actritei pentru Le Monde.
Actrita a fost activa „pana in ultima clipa”, a tinut sa precizeze agentul acesteia, cu toate ca suferea de 4 ani de cancer.
Emmanuelle Riva a jucat, de-a lungul carierei, in peste 80 de filme, cele mai cunoscute dintre ele fiind „Hiroshima mon amour” (1959) si „Amour” (2012).
In 2013, ea a obtinut un premiu Cesar, un trofeu BAFTA si o nominalizare la Oscar pentru rolul din „Amour”.