VIDEO Atac cu cocktailuri Molotov la un birou de recrutare din Siberia, regiune din care provin mulți dintre soldații ruși uciși în Ucraina
Imagini video distribuite pe platformele de socializare au surprins momentul în care un birou de recrutări militare din Siberia este atacat cu mai multe cocktailuri Molotov în condițiile în care mulți dintre soldații ruși uciși din Ucraina provin din această regiune a Rusiei.
Înregistrarea care pare obținută de la o cameră de supraveghere a fost făcută în orașul Nijnevartovsk din districtul autonom Hantî-Mansi aflat în vestul Siberiei. Ea a fost redistribuită pe Twitter de jurnalistul Kevin Rothrock, editor-șef la site-ul independent de investigații Medusa.
Rothrock notează că cel puțin 7 cocktailuri Molotov par să fi fost aruncate în clădire de o persoană în timp ce o alta pare să stea de pază, ambele fiind apoi văzute fugind de la locul faptei la sfârșitul înregistrării.
Video from @bazabazon showing a Molotov cocktail attack against a military recruitment office in Nizhnevartovsk, a city in Russia’s Khanty-Mansi Autonomous Okrug. At least seven bottles. https://t.co/2I3GDoK1KC pic.twitter.com/5GCJpjurWg
— Kevin Rothrock (@KevinRothrock) May 4, 2022
Nu este clar când au fost surprinse imaginile însă ele vin în contextul speculațiilor potrivit cărora președintele Vladimir Putin s-ar pregăti să declare oficial război Ucrainei pe 9 mai când Rusia sărbătorește Ziua Victoriei în al Doilea Război Mondial.
Măsura i-ar permite lui Putin să decreteze mobilizarea generală a armatei ruse în condițiile în care forțele armate ale Moscovei nu par să înregistreze progrese semnificative nici în noile operațiuni din estul Ucrainei, declanșate pe 19 aprilie.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a negat miercuri după-masa informațiile legate de mobilizare, catalogându-le drept o „prostie”. Unii analiști au remarcat imediat pe social media că declarațiile lui Peskov confirmă de fapt că Rusia va decreta mobilizarea generală de Ziua Victoriei.
Putin’s spokesperson Dmitry Peskov confirms Russia will announce general mobilization on May 9th. https://t.co/wGdzpjYuNW
— Anders Östlund (@andersostlund) May 4, 2022
Cei mai mulți soldați ruși uciși în Ucraina sunt din Siberia
O anchetă publicată săptămâna trecută de Mediazona, un alt site rusesc independent de investigații, a arătat că cei mai mulți dintre soldații ruși uciși în Ucraina provin din Daghestan, o republică din zona Caucazului cu o populație majoritar musulmană la fel ca Cecenia învecinată, și Bureatia.
Bureatia este o republică din sudul Siberiei aflată la est de lacul Baikal. Daghestanul și Bureatia sunt două dintre cele mai sărace republici din Rusia, având un Produs Intern Brut pe cap de locuitor apropiat de cel al Bhutanului, respectiv Republicii Capului Verde.
Districtul autonom Hantî-Mansi este însă în schimb una dintre cele mai bogate provincii ale Rusiei, având un PIB pe cap de locuitor apropiat de cel al Marii Britanii datorită rezervelor uriașe de resurse naturale, o investigație realizată de RFE în 2017 afirmând însă că bogăția subterană nu s-a transpus în nivelul de trai al majorității locuitorilor.
Aceeași sursă estima că jumătate din petrolul extras în Rusia provine din această provincie.
Bilanțul publicat miercuri dimineață de forțele armate ale Ucrainei estimează că în jur de 24.500 de militari ruși au fost uciși în Ucraina de la declanșarea „operațiunii militare speciale” de către președintele rus Vladimir Putin pe 24 februarie.
Urmărește ultimele evoluții din a 70-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.