VIDEO Au trecut 19 ani

Mi se pare provincial cind urbea X sarbatoreste treisutesinumaistiuciti ani de la prima atestare documentara. E ridicol cind oficialii bat marunt din buze sau isi umfla pieptul omagiind personalitati de mare rasunet… la nivel regional, in cel mai bun caz. Pe de alta parte, e bine ca viata sa isi vada de normalitatea ei, caci nu toata lumea poate trai in tensiune continua. E normal insa ca la 19 ani de la inceputul Revolutiei romane sa fie o liniste aproape deplina pe acest subiect?

Pentru mine al doilea razboi mondial inseamna in primul rind privirea trista a unuia dintre bunici care regreta ca nu va afla niciodata unde – prin imensa stepa ruseasca – se afla ingropate oasele fratelui sau. Despre revolutia maghiara, criza rachetelor, debarcarea planificata din Golful Porcilor, razboiul Malvinelor, dictatura franchista stiu doar din relatarile de presa sau din carti. S-au intamplat, dar parca sunt din alta lume. Mintea mea a inglobat ceva informatii, dar sufletul nu vibreaza.

Acum 19 ani, insa, am fost martor – unul neinsemnat, e drept – si am fost implicat emotional in ceea ce tin sa spun ca a fost Revolutia romana. Nimic altceva.

Pentru mine ramine un eveniment care mi-a schimbat viata, punind-o pe alt fagas. Mi-a pus ordine in sistemul de valori, chiar daca nu a adus schimbari radicale in acest sens. M-a facut sa sper ca o sa traiesc o viata normala, ca o sa primeze meritocratia, ca nu va mai trebui sa imi inventez lumi paralele pentru a putea supravietui, ca o sa pot vibra in comun cu semeni ai mei la anumite idei si idealuri.

Video: Revolutia din decembrie 1989

In fiecare an, in zilele din decembrie imi place sa rememorez toate acestea. Sa multumesc in gind celor care au murit sau au luptat pentru ca eu sa traiesc o astfel de viata. Sa incerc sa nu uit emotia de atunci. Sa incerc sa ramin consecvent mie insumi.

Nu ma deranjeaza asadar ca in jurul meu multa lume alearga dupa cadouri si discounturi. Ba chiar, unii, dupa destinatii de vacanta cit mai exotice.

Ca politicienii si analistii vorbesc si vorbesc si vorbesc despre viitorii ministri, planuri de combatere a crizei mondiale, bugete de avarie. Asta e important acum. E pe agenda publica.

E de inteles, pe de alta parte, ca pustilor care abia se nasteau acum 19 ani sa nu le spuna aproape nimic faptul ca in decembrie 1989 a fost indepartata o dictatura. Pentru ei e bine si normal ca portocalele sa fie ceva banal si nu un fruct-eveniment care se gasea doar la sarbatori. Pentru ei cred ca trebuie construite patinoare in centrul tuturor oraselor mari. Sau scuaruri unde sa se intalneasca cu prietenii.

Mi-aduc aminte ca in primii ani din 1990 imi doream ca in actuala Piata a Revolutiei sa apara mese la care oamenii sa poata minca… ciorba de burta. Mi se parea un semn al normalitatii. Al unei dorite vieti intrata pe fagasul simplitatii.

Acum ma bucur ca acest lucru e posibil. Dar mai cred ca, pe linga aburii de ciorba de burta, catre cer sa se inalte si cite un gind de recunostinta, rememorind ceea ce s-a intamplat acum 19 ani.

Simpla cronologie

In ziua de 15 decembrie 1989, un mic grup de oameni se aduna in fata casei din Timisoara a pastorului reformat Tokes Laszlo. Acestia erau nemultumiti de decizia de mutare fortata a liderului lor religios intr-un alt oras al tarii. La un moment dat, un securist – aflat la datorie, in zona – este luat la bataie. Seara se cinta (e drept ca destul de sfios) „Desteapta-te romane” si se striga lozinci contra lui Ceausescu.

A doua zi, pe 16 decembrie, demonstratia din fata casei pastorului Tokes se extinde in intregul oras si protestele capata tot mai mult un caracter anti-comunist. Intervin fortele de politie si securitate, sprijinite si de armata, si se fac primele arestari.

Represiunea continua si pe 17 decembrie, odata ce manifestatiile de protest cresc in amploare. In dupa amiaza si in seara acelei zile se trage in protestatari.

Pe 18-19 decembrie, ca urmare a represiunii brutale de pina atunci, manifestatiile scad putin in amploare. Protestatarii au intrat in Comitetul Judetean si au aruncat pe fereastra documentele partidului, brosurile de propaganda, scrierile lui Ceausescu si alte simboluri ale puterii comuniste. Au incercat sa incendieze cladirea, dar de aceasta data au fost opriti de unitati militare.

In seara zilei de 18 decembrie, cadavrele celor impuscati mortal la demonstratie, dar si ale unor raniti executati in Spitalul Judetean, au fost sustrase de la morga spitalului si duse la Bucuresti pentru ca urmele represiunii sa fie sterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul „Cenusa” din Bucuresti, cenusa a fost colectata in patru pubele de gunoi si ulterior deversata intr-o gura de canal. Intra insa in greva muncitorii de la uzina Elba si in acelasi timp protestele incep sa se extinda in toata tara.

Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori intrau in Timisoara. Circa 100.000 de protestatari au ocupat Piata Operei si au inceput sa strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu va fie frica, Ceausescu pica!”. In foaierul Teatrului National un grup de oameni va crea Frontul Democratic Roman, cu un program politic in care se regaseau cererile celor aflati in Piata.

In dimineata zilei de 21 decembrie, Nicolae Ceausescu convoaca la Bucuresti o mare adunare a oamenilor muncii cu gindul sa condamne „rascoala de la Timisoara”. Vorbeste de la balconul Comitetului Central (CC), evoca o serie de realizari ale „Revolutiei Socialiste”. Celebra va ramine expresia sa: „va mai dau 100 de lei la salariu”. Curind insa, manifestatia se va dispersa, iar o parte dintre participanti se regrupeaza linga hotelul Intercontinental si incepe o manifestatie de protest.

Incepea Revolutia care a dus la caderea regimului comunist.

Pe 22 decembrie, pe fondul pierderii sprijinului armatei si al fortelor de securitate, Nicolae Ceausescu si sotia sa vor fugi cu un elicopter de pe sediul CC-ului. Trei zile mai tirziu vor fi impuscati in urma unui simulacru de proces.

In acest timp, in Bucuresti si in mai multe orase din tara au loc confruntari violente intre protestatari si ceea ce nici pina astazi nu s-a dovedit daca au existat cu adevarat: teroristii. Regimul comunist era declarat ilegal si se constituia o miscare de uniune nationala, numita Frontul Salvarii Nationale.

Conform datelor oficiale, in Revolutia romana din decembrie au murit 1.142 de persoane, au fost ranite 3.138, iar alte 760 au fost retinute.