Sari direct la conținut

​VIDEO Brian May, chitaristul trupei Queen, a cântat pentru un koala salvat din incendiile din Australia

HotNews.ro
Brian May si koala, Foto: Captura YouTube
Brian May si koala, Foto: Captura YouTube

Chitaristul trupei Queen, Brian May a vizitat o clinică veterinară din Australia, unde sunt găzduiţi mai mulţi koala salvaţi din incendiile de vegetaţie și a cântat o melodie în timp ce un koala stă aşezat liniştit pe braţul său stâng, relatează Mediafax. Artistul a făcut apel la oameni să facă donații.

Aflat în trecere prin Queensland, Australia, rockerul britanic a vizitat o clinică veterinară din Brisbane unde sunt găzduiţi mai mulţi koala salvaţi din incendiile de vegetaţie care au afectat regiunea din septembrie 2019 până în ianuarie 2020.

Muzicianul a publicat pe conturile sale de social media imagini cu el şi animalele de la clinica veterinară. De asemenea, într-o înregistrare video, Brian May poate fi văzut cântând la chitară – fără amplificator -, în timp ce un koala stă aşezat liniştit pe braţul său stâng.

Koala pare că apreciază muzica veteranului membru al trupei Queen, care a publicat imaginile pentru a îndemna oamenii să facă donaţii în beneficiul Royal Society for the Prevention of Cruelty to Animals, o organizaţie care se ocupă de salvarea animalelor.

Potrivit autorităţilor australiene, peste un miliard de animale au murit în cele mai recente incendii de vegetaţie care au afectat Australia. Imagini cu koala – specie deja declarată ameninţată – arşi, gemând de durere, salvaţi de pompieri, veterinari şi oameni obişnuiţi au făcut înconjurul lumii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro