Sari direct la conținut

VIDEO Căprioară rănită, salvată de jandarmi din curtea unei fabrici din judeţul Braşov

HotNews.ro
Jandarm, Foto: Cateyeperspective | Dreamstime.com
Jandarm, Foto: Cateyeperspective | Dreamstime.com

Jandarmii de la la Gruparea Mobilă Braşov au intervenit, duminică, pentru salvarea unei căprioare rănite, care era blocată în curtea unei fabrici. Animalul a fost tratat şi eliberat în pădure, relatează News.ro.

„În această seară, un apel la 112 i-a trimis pe colegii noştri de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov într-o misiune ce se deosebeşte de cele zilnice. O căprioară rătăcită şi blocată în curtea unei fabrici avea nevoie de ajutor. Ajunşi la faţa locului şi, apropiindu-se de ea, colegii noştri au constatat că aceasta era rănită la un picior”, a transmis, duminică seară, Jandarmeria Română.

Sursa citată a precizat că jandarmii au cerut sprijin reprezentanţilor Asociaţiei Direcţia pentru Monitorizarea şi Protecţia Animalelor şi Institutului de Cercetări Silvice.

„După o muncă de echipă, au reuşit să tranchilizeze căprioara şi să îi trateze rana”, au mai transmis jandarmii.

Aceştia au precizat că, după ce s-au asigurat că animalul este bine şi că şi-a revenit, au eliberat căprioara aproape de pădure, în mediul ei natural.

_____

(Foto articol © Cateyeperspective | Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro