VIDEO Care a fost reactia lui Andrei Marga cand i s-a propus sa fie ministru de externe?
Inainte cu cinci saptamani de anuntarea atribuirii portofoliului Externelor, Andrei Marga a fost anuntat ca este vizat pentru preluarea acestui post. S-a simtit onorat si s-a apucat de citit. In momentul in care a fost anuntat oficial era in Ierusalim, la o conferinta a lui Jurgen Habermas, al carui discipol se considera. Iar primul care l-a felicitat a fost omologul sau israelian.
- Urmareste video pentru a afla planurile lui Marga pentru reforma MAE si cum explica de ce a caracterizat institutia drept una „prafuita”.
- Trebuie sa va marturisesc ca am mai fost apelat si in alti ani pentru a veni ca ambasador, pentru a pleca intr-o ambasada, de fapt. Venind insa mai incoace, trebuie sa va marturisesc ca a fost o discutie inainte de nominalizare cam cu vreo 5 saptamani.
- Eram profesor la Ierusalim si am venit la Bucuresti pentru a discuta perspectivele si atunci mi s-a propus aceasta varianta. Nu va ascund ca intr-un fel m-am simtit foarte onorat, se intelege, pe de alta parte, eram oarecum incurajat in sinea mea. De ce? Lucrasem in ultimii ani mult pe acest teren, tocmai publicasem lucrarea „The Destiny of Europe”, eram bine implicat in problematica europeana, iar la Ierusalim, pe langa cursuri si seminarii tocmai pregateam o carte, „Schimbarea lumii”, pe care mai mult de jumatate am realizat-o deja si sper sa o public in toamna.
- Dar m-am simtit onorat si m-am apucat de citit. Asta am facut ca prima reactie.
- In momentul nominalizarii eram tot la Ierusalim, intr-o companie foarte interesanta, se nimerise ca profesorul cu care lucrasem in Germania, al carui discipol ma socotesc a fi, Jurgen Habermas sa sustina o conferinta. Si atunci am primit telefonul si mi s-a comunicat. Efectiv am fost coplesit, dar imediat m-a sunat ministrul de externe al Israelului, pe care nu il cunoscusem personal pana atunci, domnul Liebermann, m-a felicitat si mi-am facut bagajele.
- Sigur ca educatia mi-era foarte la indemana, pentru ca am fost 19 ani cel care a condus Universitatea Babes-Boyai, am fost cel mai ales rector in organismele internationale, am fost 6 ani la Tokio in conducerea Universitatii Natiunilor Unite, deci eram implicat in toate discutiile, eram implicat si in discutia legii educatiei din Romania. Dar e normal sa fie si alte capete implicate in procesul educatiei, asa ca am privit cu toata relaxarea aceasta nominalizare.
MAE, minister „prafuit”: Am spus ca MAE e prafuit. Era o metafora, ea nu a fost respinsa categoric nici chiar de catre distinsul antecesor, Cristian Diaconescu. Nu va ascund ca dupa aceea si dansul a recunoscut ca lucrurile sunt chiar mai grave sub anumite aspecte.
- Eu m-am referit atunci la prezentarea exterioara si anume la imprejurarea ca MAE e conceput sau se concepe pe sine ca un fel de scop in sine. Or politica externa trebuie sa aiba un impact mai larg in viata oamenilor.
In aceasta saptamana, se reaseaza organigrama MAE, se infiinteaza directii noi si va fi anuntat oficial – confirmare pe care, de altfel, a dat-o ministrul de externe in interviul pentru Hotnews.ro – a faptului ca purtatorul sau de cuvant, Ovidiu Dranga, este cel de-al patrulea secretar de stat.
In privinta noului purtator de cuvant, seful diplomatiei a spus ca se orienteaza „spre un om care stie bine si presa si diplomatia”. „Suntem aproape de a-l gasi, se discuta mai multe candidaturi. Trebuie sa avem respectul pentru diplomati si sa le dam cuvantul, trebuie sa avem respectul vizavi de jurnalisti, incat sa aducem un om care stie presa si are o relatie continua cu presa.
Cititi si:
Marga: MCV si aderarea la Schengen nu sunt corelate cu achizitionarea de avioane F16 din Olanda
Andrei Marga: MAE a procedat legal trimitand componenta delegatiei romane la Consiliul European si am informat despre asta si presedintia/ Propunerea de la Cotroceni nu a venit la mine, ci a venit probabil la un alt nivel din minister mai tarziu
Ambasadorii pentru Italia, Belgia, Qatar, EAU, Egipt si Lituania vor fi audiati in Parlament in 26 iunie/Propunerile sunt facute de Cristian Diaconescu si acceptate de noul guvern, cu exceptia ambasadorului pentru Italia