Sari direct la conținut

VIDEO Centrul de comandă al Flotei Ruse din Crimeea, atacat cu drone / Incendiu uriaș la un rezervor de combustibil

HotNews.ro
atac asupra Flotei Marii Negre din Sevastopol, Foto: east2west news / WillWest News / Profimedia
atac asupra Flotei Marii Negre din Sevastopol, Foto: east2west news / WillWest News / Profimedia

​Guvernatorul instalat de Moscova în Sevastopol, Mihail Razvozhaev, a declarat că în noaptea de vineri spre sâmbătă un rezervor de combustibil a luat foc în golful Kazachya, după un atac cu dronă, relatează publicația The Kyiv Independent.

Update: Un purtător de cuvânt al forțelor armate ucrainene a declarat că nu are nicio informație care să sugereze că Ucraina este responsabilă pentru incendiul de sâmbătă, relatează Reuters.

„Un rezervor de combustibil a luat foc în apropierea străzii Frații Manganari din zona golfului Kazachya. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a fost provocat de o lovitură a unui vehicul aerian fără pilot”, a scris Mihail Razvozhaev pe Telegram.

Razvozhaev a mai spus că incendiul s-a extins pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați și că încă se stabilesc detalii privind victime și pagube.

Rezervorul alimenta navele rusești din Flota Rusă de la Marea Neagră, care are baza în Sevastopol.

Luni, un alt atac cu drone a fost lansat asupra orașului port Sevastopol din Crimeea, fiind respins de flota rusă, a susținut guvernatorul prorus al orașului, Mikhail Razvozhaev, citat de CNN și Reuters.

Aceste atacuri cu drone sunt atribuite de obicei ucrainenilor, deși Kievul nu le recunoaște oficial.

Din 20 august 2022, explozii și incendii au fost raportate în mod regulat în Peninsula Crimeea ocupată de Rusia și în Sevastopol, cel mai mare oraș din Crimeea.

La 8 octombrie, o explozie masivă a avut loc pe Podul Crimeei, construit ilegal de Rusia în 2018 pentru a conecta Rusia cu Crimeea, distrugând parțial porțiunea care transporta traficul feroviar.

Rusia a ocupat Crimeea de când a anexat peninsula în 2014, în urma revoluției Euromaidan, care l-a înlăturat pe președintele de atunci, Viktor Ianukovici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro