Sari direct la conținut

VIDEO China: Xi Jinping, cu şi mai multă putere după Congresul Partidului Comunist şi pregătit pentru al treilea mandat

HotNews.ro
Congres al Partidului Comunist Chinez, Foto: Andy Wong / AP / Profimedia
Congres al Partidului Comunist Chinez, Foto: Andy Wong / AP / Profimedia

Preşedintele chinez Xi Jinping este pregătit de al treilea mandat în fruntea țării cu şi mai multă putere, după ce a scos lideri cheie ai Partidului Comunist din principalul organ de conducere pentru a-şi pune acolo aliaţii, relatează News.ro citând CNN.

Congresul de o săptămână al Partidului Comunist s-a încheiat sâmbătă cu anunţarea unui nou Comitet Central – conducerea centrală a partidului formată din 200 de persoane, care urmează să aleagă duminică noul Birou politic şi Comitetul permanent.

Din noul Comitet Central nu fac parte premierul Li Keqiang şi Wang Yang, care nu au o relaţie strânsă cu Xi.

Xi Jinping ar urma să fie ales secretarul general al partidului pentru încă cinci ani, duminică, ceea ce ar deschide calea chiar pentru ca el să rămână pe viaţă la conducerea ţării. În vârstă de 69 de ani, Xi a trecut de vârsta neoficială de 68 de ani la care liderii partidului se retrag. Numele lui Xi se află pe lista membrilor noului Comitet Central.

Li Keqiang şi Wang Yang au 67 de ani şi eligibili pentru un nou mandat în Politburo, conform regulilor cu privire la pensionare. Însă ei se retrag mai devreme din vârful puterii partidului.

Conform Constituţiei, Li va trebui să se retragă în martie din funcţia de premier. Constituţia prevede că un premier poate avea doar două mandate. Wang, care conduce Conferinţa Consultativă Politică a Poporului Chinez, era văzut de unele persoane ca un posibil succesor al lui Li.

Plecarea celor doi eliberează două locuri în Comitetul permanent pentru protejaţii şi aliaţii lui Xi Jinping. În plus, alţi doi membri ai comitetului au trecut de vârsta de pensionare şi urmează să se retragă.

Ceremonia de încheiere a Congresului Partidului Comunist a fost marcată, sâmbătă, de un moment neaşteptat, fostul preşedinte Hu Jintao fiind escortat afară din sală. Hu, în vârstă de 79 de ani, stătea la prezidiu, lângă Xi Jinping, în momentul în care un membru al staffului l-a abordat şi i-a cerut să părăsească sala. Nu sunt cunoscute circumstanţele scoaterii din sală a fostului lider, însă în imaginile apărute în social media se vede că a fost convins cu greu să plece.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro