VIDEO Circulație în condiții de zăpadă pe autostrăzi și drumuri din 14 județe. Drumarii au scos utilajele de deszăpezire
A nins puternic în mai multe zone din țară, noaptea trecută. Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că se intervine pentru deszăpezire pe drumuri din 14 judeţe şi pe mai multe tronsoane de autostradă.
Circulaţia este blocată pe drumuri pe DN 12C Gheorgheni – Lacu Roşu, în apropierea localităţii Lacu Roşu, judeţul Harghita, după ce, în urma ninsorii abundente, un copac s-a prăbuşit pe carosabil, anunță Centrul Infotrafic.
De asemenea, traficul rutier este oprit pe DN 75 Baia de Arieş – Bistra, în apropierea localităţii Muncelu, judeţul Alba, după ce, în urma ninsorii abundente, mai mulţi arbori s-au prăbuşit pe carosabil.
___
Ninsorile au fost anunțate de meteorologi, care au emis o informare meteo și o serie de avertizări tip cod galben și portocaliu de ninsori, viscol și vânt puternic, valabile până astăzi în mai multe zone din țară. Potrivit ANM, până vinerea viitoare vor fi precipitații în toate regiunile, iar local cantitățile de apă vor fi însemnate.
Potrivit Centrului Infotrafic, la ora 07.00 dimineața, se circula în condiţii de iarnă pe autostrada A1 atât pe tronsonul Bucureşti – Piteşti între kilometrii 134-149 cât şi pe întreg tronsonul Râmnicu Vâlcea – Deva.
„În aceleaşi condiţii se circulă şi pe autostrada A10 Sebeş – Turda. Pe aceste sectoare se intervine cu utilaje pentru asigurarea fluenţei circulaţiei”, a transmis Centrul Infotrafic.
De asemenea, în urma ninsorilor și a lapoviței, se intervine cu autospeciale de deszăpezire pe mai multe drumuri din județele Alba, Arad, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Sălaj, Sibiu, Timiș și Vâlcea, a menționat Centrul Infotrafic.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A2 București – Constanța și A3 București – Ploiești, traficul rutier se desfășoară fluent, în condițiile unui carosabil umed, cu vizibilitate bună și valori normale de circulație.
Polițiștii precizează că nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu trafic oprit.
