Sari direct la conținut

VIDEO Clădirea Teatrului Dramatic din Mariupol, unde se adăposteau peste 1.000 de oameni, a fost bombardată / Autorități: „Sunt femei însărcinate și copii sub dărâmături. Acesta este terorism pur!"

HotNews.ro
Teatrul din Mariupol, bombardat de rusi, Foto: Colaj foto
Teatrul din Mariupol, bombardat de rusi, Foto: Colaj foto

Clădirea Teatrului Dramatic din Mariupol, unde erau adăpostiți între 1.000 și 1.200 de oameni, a fost bombardată de trupele ruse, a declarat pentru BBC viceprimarul orașului, Serhiy Orlov. Nu există informații privind victimele, autoritățile localel spunând că totul este blocat de moloz și nu se poate ajunge la acestea, mai ales că atacurile aeriene ar continua.

UPDATE 23:36 Imagini din satelit: Cuvântul ”COPII” (дeти) era scris în fața și în spatele teatrului din Mariupol înainte de bombardament:

UPDATE 20:33 Imagini din interiorul teatrului înainte de bombardamentul rusesc, cu mulțimea de oameni care se adăpostea în cladire:

UPDATE 20:20 Rusia neagă că a bombardat teatrul din Mariupol

Într-o declarație citată de agenția de presă RIA, Ministerul rus al Apărării a negat că ar fi desfășurat un arac aerian asupra Teatrului Dramatic din Mariupol, scrie Reuters.

20:03 Pavlo Kyrylenko, șeful administrației regionale Donețk, spune că situația celor care se adăposteau acolo este necunoscută, pentru că intrarea în adăpost este blocată de moloz.

  • „Sunt femei însărcinate și copii sub dărâmături. Acesta este terorism pur! (…)
  • Rușii mint deja că acolo era cartierul general al Regimentului Azov. Dar ei știu bine că erau doar civili”, a scris el pe Facebook.

UPDATE 19:42 Petro Andriuschenko, consilier al primarului Mariupol, spune că în teatru se afla cel mai mare adăpost din centrul orașului.

„Potrivit datelor preliminare, peste 1.000 de persoane se ascundeau acolo. Numărul morților și răniților este necunoscut. Probabilitatea de a ajunge acolo pentru a căuta printre dărâmături este scăzută din cauza bombardamentelor constante asupra orașului”, a spus oficialul local, potrivit CNN.

––––-

„Este încă imposibil de estimat amploarea acestui act oribil și inuman, pentru că Rusia continuă să bombardeze zone rezidențiale. Se știe că în urma bombardamentului partea centrală a Teatrului Dramatic a fost distrusă. La fel și intrarea în adăpostul din subsolul clădirii”, a transmis și Consiliul Local, citat de CNN.

Consiliul Local a mai transmis, pe Telegram, că forţele ruse au „distrus intenţionat şi cinic” Teatrul Dramatic din centrul Mariupolului, care a fost vizat de un atac aerian.

Mariupol, oraşul-port de la Marea Azov, este asediat de trupele ruse încă din 1 martie.

Conform unui bilanț de la începutul săptămânii al autorităților ucrainene, peste 2.500 de oameni au fost uciși în Mariupol de la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Potrivit administrației locale, majoritatea oamenilor stau în subsoluri și în adăposturi în condiții inumane – fără mâncare, fără apă, electricitate și încălzire. Oamenii topesc zăpadă și demontează sistemul de încălzire pentru a face rost de apă de băut.

În tot acest timp au fost mai multe încercări de evacuare prin coridoare umanitare au eșuat, acestea fiind atacate de către trupele ruse.

–––––––-

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro