VIDEO Copii palestinieni evacuați din Gaza, aduși pentru a fi tratați în spitalele din România
Opt copii palestinieni afectați de conflictul din Fâșia Gaza au fost preluați și aduși în România, ei urmând să fie tratați în spitalele din țara noastră.
Guvernul anunță luni seară într-un comunicat că mai mulți copii afectați de conflictul din Fâșia Gaza au fost preluați de autoritățile române și transferați pentru a beneficia de tratament medical în spitalele din România.
Potrivit sursei citate, „transportul celor opt pacienți și al membrilor de familie care îi însoțesc s-a realizat cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale. Pacienții vor fi tratați în unități medicale de specialitate, iar aparținătorii acestora vor fi plasați în grija Direcției de Asistență Socială a municipiului București”.
„Copiii și populația civilă din zona de conflict au nevoie de solidaritate și empatie pentru a depăși dramele provocate de război. Încă din primele zile ale conflictului, România a oferit sprijin populației civile, iar astăzi primii copii din Fâșia Gaza care vor primi îngrijiri medicale în spitalele din România au ajuns la București. Eforturile noastre de sprijin sunt dublate de demersuri diplomatice pentru restabilirea securității, încheierea unui acord de încetare a focului și eliberarea tuturor ostaticilor”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.
Guvernul precizează că România acordă acest sprijin în baza solicitării de asistență internațională formulată de Organizația Mondială a Sănătății, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
Intenția autorităților de la București de a trata copii palestinieni din Gaza a fost anunțată inițial în luna mai, de către ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Acesta spunea, fără a preciza un număr anume, că aceşti copii vor fi aduşi în România prin Mecanismul de Protecţie European.
„Cei de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (…) se ocupă de transport. Noi ne pregătim pentru tratarea în funcţie de patologie. Avem deja o astfel de listă. Spitalele de pediatrie din Bucureşti, pentru cei cu multitraumă, Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’, şi, eventual, ‘Marie Curie’. Cei oncologici probabil că vor fi duşi la Institutul Clinic Fundeni”, a declarat Alexandru Rafila