Sari direct la conținut

VIDEO Cozi uriașe formate la Aeroportul Otopeni unde pasagerii sosiți în țară așteaptă să le fie verificate testele PCR: „Măsuri luate din pix, fără să te gândești înainte dacă ai și capacitatea să le pui în practică?”

HotNews.ro
Cozi mari la Otopeni, Foto: Captura video
Cozi mari la Otopeni, Foto: Captura video

Cozi foarte mari s-au format vineri la aeroportul Otopeni, în zona sosiri, acolo unde sute de persoane au rămas să aștepte să le fie verificate testele PCR negativ necesare la intrarea în țară dacă vin din state terțe UE, au explicat pentru HotNews.ro reprezentanții Companiei de Aeroporturi București. Într-un clip postat pe Facebook, consultantul turistic Răzvan Pascu, aflat la o astfel de coadă, acuza că măsura impusă de autorități nu are o logică având în vedere capacitatea redusă de a fi pusă în practică eficient.

„Mi se pare abject, profund greşit, să iei o măsură doar din pix într-un birou, fără să treci acea măsură prin filtrul raţiunii”, a spus consultantul turistic Răzvan Pascu, care a publicat imagini cu cozile de la sosiri.

„Oamenii aceştia sunt vaccinaţi şi veniţi în ţară cu test PCR negativ. În plus, îi pui să stea la coadă minim o oră, dacă nu chiar 2 ore. Medicii de la DSP din aeroport sunt şi ei epuizaţi, s-au săturat şi să se certe cu toată lumea, deşi ei nu au nicio vină şi aplică doar o lege cretină pe care au dat-o unii dintr-un birou. Care este logica pentru care Statul Român nu îi lasă pe toţi aceşti oameni să se testeze la sosirea în România? Care?”, a spus Pascu.

„Dacă te interesează cu adevărat de cetăţenii tăi, Guvernule, care este logica în măsurile pe care le iei din pix, într-un birou, fără să te gândeşti înainte dacă ai şi capacitatea să le pui în practică? Vrem să respectăm toate regulile, nu suntem împotriva regulilor, înţelegem perioada complicată prin care trecem. Dar vrem şi să trăim decent. Nu îţi bate joc de noi, dragă Stat Român. Dă-ne reguli clare, simple şi pe care tu singur să le poţi aplica şi gestiona!”, a mai spus consultantul turistic .

VEZI AICI VIDEO

„Flux foarte mare de oameni. Vor mai fi cozi de acum încolo”

Reprezentanții Companiei Aeroporturi București (CNAB) au explicat pentru HotNews.ro că situația cozilor va persista și în următoarea perioadă pentru că fluxul de pasageri cărora trebuie să le fie verificate testele de către DSP este din ce în ce mai mare.

„Sunt cozi care se fac din cauza numărului foarte mare de oameni care trebuie să treacă pe la DSP să le fie verificat testul PCR și declarațiile completate. Sunt cozi și așa va fi în următoarea perioadă”, a spus Valentin Iordache, purtător de cuvânt al CNAB.

Potrivit acestuia, cozile apar pe fluxurile de pasageri care vin din țări terțe UE și care trebuie să prezinte un test PCR sau cei care vin din UE și nu sunt vaccinați și trebuie să prezinte și ei la rândul lor rezultatul unui test COVID.

„Se mai fac cozi și pentru că mulți nu își completează declarația de intrare în țară și ajung să o facă doar atunci pe loc, iar cei din spate stau și așteaptă”, a spus Iordache, precizând că pasagerii care sosesc în țară ar trebui să-și completeze din timp declarația care se poate descărca de pe site-ul CNAB.

Compania Aeroporturi București a anunțat în urmă cu câteva zile că în urma unui acord între conducerile CN Aeroporturi București și a Direcției de Sănătate Publică, „începând din 14 decembrie, personalul care efectuează controlul declarațiilor la intrarea în țară va fi completat cu personal CNAB, ajungându-se astfel la dublarea numărului de posturi de control”.

„Recomandăm ferm tuturor celor care urmează să aterizeze la aeroport, indiferent din ce țări vin, să verifice care sunt documentele de care au nevoie și, dacă este cazul, să completeze din timp Declarația obligatorie. Declarația se poate descărca de la adresa: https://www.bucharestairports.ro/ro/formular-declaratie-zona-galbena”, potrivit Companiei.

În actualele condiții legale, în România pot intra fără a intra ulterior în carantină pasagerii care provin din țările UE, Islanda, Norvegia, Liechtenstein sau Elveția, vaccinați sau trecuți prin boală în ultimele 180 zile, precum și cei proveniți din oricare alte state, dacă, pe lângă cele de mai sus prezintă și un test PCR nu mai vechi de 48 ore.

„Întrucât și în zilele următoare, la orele de vârf, pe fluxul de sosiri internaționale se vor înregistra niveluri ridicate de trafic, iar numărul statelor de pe lista verde este în scădere, sunt posibile în continuare aglomerări la punctul de control DSP. Facem apel la pasagerii care sosesc să păstreze ordinea și să respecte indicațiile personalului din aeroport și îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru a le minimiza disconfortul”, transmite CNAB.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro