VIDEO Cronica de film: "Intouchables" – Comedie populista
N-o fi „Intouchables” un film rasist, cum scria „Variety” anul trecut, dar dupa ce rasul ti s-a potolit poti admite ca multe situatii sunt pe muchie. Pana la urma, succesul lui fulminant se poate datora tocmai faptului ca invarte niste clisee lemnoase, plasate pe sarpanta unei fabule sociale unde incorectitudinea politica e un mod ideal de a fenta melodrama. Si cui ii mai arde in ziua de azi de drame?
Le avem si noi pe-ale noastre, si-au spus probabil milioanele de spectatori care, rand pe rand, au facut coada sa vada filmul in Franta si in cele cateva tari europene unde „Intouchables” a intrat deja, instalandu-se in fruntea clasamentelor.
Cum la noi ruleaza din 13 aprilie in avanpremiera si cum in 13 aprilie a intrat un singur film in premiera, si acela un pasabil film de actiune – chiar daca cu Bruce Willis si Sigourney Weaver alaturi de Henry Cavill („Lumina rece a diminetii”/”The Cold Light of Day”), filmul mini-vacantei bucurestene de Paste ar putea fi „Intouchables”.
Ce are „Intouchables” asa de grozav? Pana una, alta are o varianta de titlu in romana – „Invincibilii” – care nu il avantajeaza, deoarece originalul te trimitea si la ceva invulnerabil, dar si la ceva de neatins/inaccesibil.
Inteligenta de a juca acest titlu pe muchie – tetraplegicul miliardar &deprimat (François Cluzet) si negrul sarac &bon viveur (Omar Sy) nu sunt doar izolati in handicapul lor (fizic/social), dar tocmai handicapul le da puterea sa-l depaseasca; lumile lor izolate reusesc totusi sa comunice samd-, nu e sustinuta si de o nuantare in interiorul povestii care foloseste clisee pe cat de grosiere, pe atat de populare/populiste.
In ultima instanta, poate ca tocmai aceste clisee taiate bucati (nu „feliate”!) asigura succesul filmului, dar daca le treci cu liniuta de la capat observi cat de uscate sunt pana la elementele esentiale:
– miliardarul bolnav, izolat in bogatia lui si nefericit (ca un rege)
– negrul sarac dar cu psihic sanatos care are nevoie doar de un impuls (un scurt sejur in paradis) pentru a-si descoperi talentele artistice si a-i trezi la viata pe burghezii blazati (Bunul Salbatic)
-oricine poate ajunge din rai in iad si viceversa in mai putin de o secunda; norocul se poate intoarce pentru oricine
– stereotipuri populare pe care filmul le preia ca atare din viata sau le preia pentru a le arunca in aer: „arta (abstracta sau nu) e o porcarie”, „muzica clasica e cea pe care o asculti in reclame”, „femeia care imi rezista e lesbiana”, „negrul sarac fura”, „handicapatii fizic sunt nefericiti”, „albii nu pot sa sara” (!…).
Interpretarile mai sofisticate nu-si au rostul pentru ca se pare ca cei doi realizatori, Olivier Nakache si Eric Toledano, nu s-au gandit defel la o poveste cu multe buzunare interioare. Totul e pe fata, acoperit de rasul sonor si de vivacitatea lui Omar Sy.
N-avem decat sa cautam sensuri ascunse – asa ar face poate numai intelectualii scortosi care stau stana de piatra la cele mai stupide opere si dau zeci de mii de euro pentru picturi pe care oricine le poate face.
Acest acroseu de comedie populista nu e totusi asumat pana la capat, pentru ca Driss isi descopera finalmente o pasiune pentru pictura abstracta, invata sa si scrie, iar muzica clasica nu i se va mai parea doar muzica de lift (acesta e un exemplu pentru lipsa de adancime a povestii si pentru faptul ca ea nu are mari pretentii.).
„Intouchables” se sustine nu doar prin ceea ce il defineste drept o comedie populara. I se adauga o umanitate care razbate din prietenia celor doi eroi (oricat de stangaci e sustinuta dramaturgic), ca si prin aerul dezinhibat cu care trateaza o tematica pe care alte filme (de pilda, „Mar adentro”) o aprofundeaza cu batista uda.
Este un film usor de urmarit si usor de inteles, si care abordeaza problematica imigratiei intr-un mod pe cat de decomplexat pe atat de eficient. Faptul ca tematica rasiala poate fi interpretabila tine, probabil, de ochii celui care il vede.
Daca te uiti cu prejudecati sau sensibilitati rasiale, probabil ca filmul ti se va parea deranjant de la inceput si pana la sfarsit. Am senzatia ca in fata atator comentarii pretentioase cei doi regizori isi rad in barba.
Cel mai probabil e ca au mizat pe un cuplu contrastant asa cum fac o groaza de comedii americane („21 Jump Street” e cel mai recent exemplu de pe ecranele noastre) si s-au gandit ca luandu-l din nou pe tonicul Omar Sy (cu care mai lucrasera) vor avea cale libera spre o comedie simpla. Ce a urmat nu mai e vina lor.
„Invincibilii”/”Intouchables” – de Olivier Nakache şi Eric Toledano, cu: Francois Cluzet, Omar Sy, Audrey Fleurot, Clotilde Mollet. Premiera romaneasca – 20 aprilie 2012
INTERVIURILE HotNews.ro