VIDEO Cronica de film: "Visul lui Adalbert" – filmul "strain" al lui Gabriel Achim

In lungmetrajul sau de debut, binecuvantat de Jeanne Moreau, Gabriel Achim vrea sa spuna tot. Fata de scurtmetraj, spune el, „terenul de fotbal e mai mare”. Comedie neagra despre comunism rememorand castigarea Cupei Campionilor Europeni, „Visul lui Adalbert” chestioneaza nu doar o grila morala, ci si relatia dintre film si realitate. Pentru un debutant intrebarile sunt firesti, dar felul in care o face e aproape sinucigas. De aici, un mare atu si o mare libertate.

„N-au avut bani de litere”, suna replica spusa de muncitori in film atunci cand inginerul Lefardau (Doru Ana) e scandalizat ca la serbarea de 8 Mai 1986 sub tabloul lui Ceausescu nu scrie decat „Traiasca P.C.R.”.

Nici Gabriel Achim n-a avut bani de prea multe litere pentru acest prim film care ar fi fost mai potrivit unui cineast cu experienta – nu doar ca productie, ci si ca structura a povestii, ca amplitudine – si poate si ca problematica, desi investigarea instrumentelor de lucru ii pasioneaza si pe incepatori, si pe maestri.

(In plus, regizorul a investit energie si intr-o campanie media – www.noapteamagica.ro, care sa pregateasca filmul si site-ul oficial – www.visulluiadalbert.ro.)

„Gabriel, nu trebuie sa te temi sa faci filmul. Daca vrei sa te temi de ceva, ar trebui sa te temi de viata”, ii spusese Jeanne Moreau regizorului, cand acesta participase cu proiectul la editia din 2009 a Atelierelor de la Angers, initiate de actrita.

Gabriel Achim a bagat la cap si s-a luptat sa faca un film asa cum simtea. Cu toate riscurile. Fiind si producator principal, s-a zbatut sa gaseasca bani – ceea ce a fost un adevarat razboi de uzura, si a elaborat in acelasi timp (impreuna cu co-scenaristul Cosmin Manolache) o poveste care sa reprezinte cel mai bine propriile certitudini sau, mai curand, cautari artistice.

Merita sa faca cinema? Asta vrea sa faca? E in stare?… „Visul lui Adalbert” nu e un film comod si nici nu e un film de public. E, asa cum trebuie sa fie orice film, in primul rand pe gustul celui care l-a facut.

Vorbind, printre altele, despre o „lichea comunista”, un duplicitar subinginer de protectia muncii (Gabriel Spahiu, in sfarsit rol principal in lungmetraj) care ajunge „stropitor stropit”, Gabriel Achim pare sa-si testeze propria „grila morala” de cineast aflat la inceput de drum.

De la filmarea in SuperVHS (DOP e George Chiper–Lillemark) pana la scene prea lungi, trucuri repetate prea mult, cadrari accidentate, piste care se deschid spre nicaieri, o mult prea evidenta trimitere la „Reconstituirea” lui Lucian Pintilie, poante uneori groase, jocuri cu volumul sonorului – filmul bifeaza o sumedenie de elemente riscante, asumandu-si-le si facand din ele, culmea, niste atuuri.

„Visul lui Adalbert” nu seamana cu ce s-a mai facut la noi. Intregul amestec de realitate, fictiune si autoreferentialitate are – tocmai datorita imperfectiunilor si aspectului neregulat, grunjos -, multa prospetime.

Nu conteaza ca nu intelegi toate ramificatiile povestii (si de unde, in fond, acest titlu, nu?), desi n-ar fi daunat mai multa capacitate de sinteza, dar exista in acest preaplin si „prea-mult” nu doar placerea de a face cinema, dar si un simt al cinemaului care merge mai bine pe contrapunct, pe armonii sparte decat pe echilibru. Mai mult muzica atonala decat Strauss.

Probabil ca Gabriel Achim va da ce are mai bun pe masura ce, cu fiecare nou film, va invata sa decojeasca ceapa. Deocamdata a marcat un gol cu atat mai spectaculos cu cat n-a facut niciun compromis. Cu fiecare vizionare, filmul are tot mai mult umor, desi nu ai senzatia ca il intelegi pana la capat.

Cumva, tema filmului e enuntata din prima scena, cand eroul interpretat de Gabriel Spahiu revede lacrimand golurile aparate de Duckadam, a doua zi dupa meci pe caseta video pe care a inregistrat-o. Dar ramele sunt mai numeroase de atat si mai inselatoare.

Personal, am o problema cu animalele – oricat de salbatice, domestice, mari sau mici, sanatoase sau bolnave -, care sunt omorate pentru un film fie si sub pretextul ca, oricum, ar fi sacrificate la un moment dat, dar ambitia lui Achim de a-si duce pana la capat povestioara cu vulpea nu accepta, nici ea, vreun compromis.

Faptul ca „suntem mutilati de propriile performante”, cum ii place regizorului sa spuna sintetizand ironic povestea de pe ecran, se poate aplica si filmului. Dar si aici e suficient de multa ironie cat sa te faca sa banuiesti ca lucrurile nu sunt chiar asa cum par.

„Visul lui Adalbert” – regia Gabriel Achim, cu: Gabriel Spahiu, Doru Ana, Ozana Oancea, Anca Androne, Mircea Rusu, Alina Berzunteanu, Adrian Vancica, Paul Ipate, Mimi Branescu. Premiera romaneasca – 4 mai 2012