VIDEO Cum a fost serbată victoria PSD în Țăndărei: „Trăiască regele Cristi!” / „Astea-i artificii de campion”
PSD Țăndărei a serbat cu urale și artificii victoria anunțată a lui Cristian Roman, care a fost condamnat definitiv în 2017 la 2 ani și 9 luni închisoare cu suspendare pentru infracțiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual.
„Trăiască regele Cristi”, „După 30 de zile, suntem șefi la Primărie!” sau „Astea-i artificii de campion, băi!” au afirmat simpatizanții săi, adunați în sediul PSD Țăndărei.
În ianuarie 2017, PSD-istul Cristian Roman, primar al Țăndăreiului, a fost condamnat definitiv la 2 ani și 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru un termen de încercare de 3 ani.
Acesta fusese arestat preventiv în 2014 într-un dosar de abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu derularea unor contracte de proiectare şi executare de lucrări la drumuri de către municipalitate, cu un prejudiciu estimat la 400.000 de lei, potrivit acuzațiilor procurorilor, citate de Mediafax.
Conform procurorilor, primarul şi şeful Biroului de Achiziţii Publice, Costică Ionescu, erau acuzați că au încheiat contracte pentru executarea lucrărilor fără a respecta normele legale în domeniul achiziţiilor publice şi ar fi făcut plăţi din bugetul public pentru lucrări inexistente. Totodată, cei doi au întocmit mai multe documente false pentru a ascunde faptele.
În perioada 2008-2012, Cristian George Roman a fost viceprimar şi a fost ales primar în anul 2012, sub sigla Uniunii Social Liberale (USL), acesta fiind membru PSD.